Caută
Close this search box.

Dumitru Fărcaș se întoarce acasă, în Maramureș. Artistul va fi înmormântat lânga casa părintească

Artistul Dumitru Fărcaş va fi înmormântat joi, cu onoruri militare, în comuna natală Groşi, judeţul Maramureş. Trupul neînsufleţit al artistului va fi depus într-un cavou construit în spatele casei părinteşti, potrivit Mediafax.

Viceprimarul comunei Groşi, Gavril Ardusătan, a declarat că la înmormântare va avea loc şi un moment folcloric, cu cântece de jale în memoria lui Dumitru Fărcaş.

„Ceremonia religioasă amplă, Prohodul, va avea loc joi de la ora 11 la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca, după care convoiul cu sicriul va fi transportat la Groşi, la casa părintească a lui Dumitru Fărcaş, unde va avea loc înmormântarea, cu onoruri militare şi vor fi trase salve de armă. Trupul neînsufleţit al acestuia va fi depus într-un cavou din spatele casei părinteşti, aceasta a fost dorinţa sa expresă. Va avea loc şi un moment folcloric de jale, cu taragotişti şi intrepreţi de muzică populară, în memoria lui Dumitru Fărcaş. Estimăm ca înmormântarea să aibă loc undeva în jurul orei 16”, a spus Ardusătan, citat de Mediafax.

Taragotistul Dumitru Fărcaș a murit, marți, la Cluj Napoca, în urma unui infarct la vârsta de 80 de ani.

Dumitru Fărcaș a fost denumit  „omul-taragot“, unul dintre cei mai buni rapsozi români, al cărui talent nativ i-a fost dublat de studiu şi o carieră de excepție.

„Se nasc atît de rar oameni înzestraţi cu nobleţea artistică a dumitale încît consider o datorie de artist să-ţi ofer aripile mele ca să te feresc să dai piept cu zidul gros al nechemaţilor care au ajuns să fie mari cîştigători de poziţii în artă, numai şi numai fiindcă artiştii nu se mai ajută între ei…“, îi scria Maria Tănase într-o scrisoare emoţionantă.

Născut pe 12 mai 1938 în Maramureş, Dumitru Fărcaş a crescut într-o familie care iubea muzica: bunicul, tatăl şi cei doi fraţi mai mari au cântat la clarinet, după cum povestea marele artist într-un interviu pentru ziarulfaclia.ro.

„În familia mea s-a cântat la un clarinet micuţ, pe care tata l-a câştigat de la un ţăran român făcându-i o zi de plug cu caii. Neavând bani acel om, i-a dat clarinetul. Tata a murit în ’46 de o stupidă pneumonie. Când am ajuns eu elev al Liceului de Muzică, mi-am cumpărat un magnetofon, un Tesla, şi am întrebat bătrânii satului: Cum a fost tata? A fost un om prietenos? A fost un om bun? A iubit lumea? Şi-mi povestea un bătrân extraordinar de frumos că tata cânta mult la culesul recoltei, după un pahar de must, petrecea cu prietenii. Şi zicea bătrînul: «Dragă Mitruţ, te-am auzit la radio şi cânţi foarte frumos, d-apoi nu cânţi ca tată-tău, că tată-tău, după ce scotea clarineta din gură, apoi clarineta aia mai sună o jumătate de ceas!“, povestea Dumitru Fărcaş în 2011.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri