Caută
Close this search box.

„Este otravă curată”! Uleiul de cocos, desfiinţat de un profesor de la Harvard

Conform unui profesor de la Harvard, uleiul de cocos este „unul dintre cele mai nocive alimente pe care le puteţi mânca” şi este „otravă pură”.
Într-un discurs la prestigioasa universitate americană intitulat „Uleiul de cocos şi alte erori nutriţionale”, dr. Karin Michels a tras un semnal de alarmă cu privire la consumului acestuia.
Dr. Michels a mai spus că nu este necesar consumul aşa-numitelor superalimente,  deoarece avem deja suficiente nutritive din produsele alimentare de zi cu zi, cum ar fi morcovii, cireşele şi caisele. „Suntem bine şi suficient de aprovizionaţi”, a adăugat aceasta.
Uleiul de nucă de cocos a fost promovat în ultimii ani de către susţinătorii de alimente pentru sănătate care pretind că este mai sănătos decât alte forme de grăsime. Unii oameni chiar adaugă o lingură de ulei de cocos în cafeaua lor zilnică din cauza pretinselor beneficii pentru sănătate.
Cu toate acestea, Dr. Michels nu este singura care atrage atenţia asupra efectelor negative ale uleiului de cocos. Chiar dacă nu atât de vehement, şi alte instituţii şi organizaţii s-au implicat în demersuri similare.
Fundaţia British Heart(BHF) a declarat că nu există studii de o calitate superioară care să ateste beneficiile uleiului de cocos în comparaţie cu celelalte grăsimi saturate. BHF susţine că alegerea indicată este de a consuma grăsimi nesaturate, precum uleiuri vegetale şi de floarea soarelui.
De asemenea aceştia susţin că uleiul de cocos conţine aproximativ 86% grăsimi saturate, cu aproape o treime mai mult comparativ cu untul, care are 52% grăsimi saturate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri