Caută
Close this search box.

La mulți ani unui geniu al sportului și handbalului, Cristian Gațu ! FOTO

La mulți ani senini și fericiți, Cristian Gațu !

Generalul de brigadă, cu o stea, CRISTIAN GAȚU, dublu campion mondial de seniori în anii 1970 și 1974, ar merita toate stelele lumii ! Numărându-se între liderii unei generații de legendă a handbalului românesc, Cristian Gațu împlinește azi 73 de ani. Îi mulțumesc Omului și Prietenului de o viață, Cristi Gațu, pentru tot ce a făcut și face, atât în sport, cât și pentru cei din jurul său.

Cristian Gațu a fost considerat, în anii 70, cel mai tehnic și mai valoros handbalist al Lumii, România fiind atunci timp de 8 ani (1970-1978) nr.1 mondial la handbal masculin. Într-o activitate uriașă dedicată sportului și performanței românești, Cristian Gațu a mai fost vicepreședinte al Clubului Sportiv al Armatei Steaua (inclusiv fotbal) între anii 1984 și 1991, iar în perioada 1997-1998 a fost președintele CSA Steaua București.

A condus și sportul românesc, fiind Secretar de Stat pentru Sport în MTS între 1991 și 1993, iar apoi, între 1993 și 1997 a fost Decan al Facultății Militare de Educație Fizică și Sport. Din 1997 până în 2014 a fost Președintele Federației Române de Handbal, perioadă în care sportul cu mingea la semicerc s-a dezvoltat constant, a atras sponsori și parteneri, dar s-au obținut rezultate și deosebite, îndeosebi la feminin, România deveniind, de pildă, vicecampioană mondială în 2005, cu Gheorghe Tadici ca antrenor.

În fine, Cristian Gațu a fost și vicepreședinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român (1996-2002). dar câte nu a fost și nu a făcut pentru sport Cristi Gațu ! În orice caz, mult mai multe decât a făcut sportul pentru el …

La mulți ani din partea MagnaNews, Cristian Gațu ! (foto a1.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri