Caută
Close this search box.

Fifor a evidenţiat, la Washington, eforturile României pentru consolidarea securităţii flancului estic al NATO

Ministrul apărării naţionale, Mihai Fifor, a subliniat,  la Washington, eforturile depuse de România pentru consolidarea securităţii flancului estic al Alianţei, precum şi angajamentul de a răspunde principiului de împărţire echitabilă a rolurilor, riscurilor şi responsabilităţilor în cadrul NATO, potrivit unui comunicat transmis de MApN.

Ministrul Fifor a participat la o masă rotundă organizată de Heritage Foundation la Washington D.C., care a reunit experţi Heritage, reprezentanţi ai Congresului şi Administraţiei SUA, precum şi reputaţi specialişti în domeniul securităţii internaţionale.

„Am punctat provocările de securitate din regiunea Mării Negre, inclusiv din perspectiva importanţei strategice a acestei regiuni pentru securitatea aliaţilor, fapt confirmat şi de deciziile Summitului NATO din iulie.

De asemenea, am subliniat eforturile depuse de România pe linia consolidării securităţii flancului estic al Alianţei, precum şi angajamentul ţării noastre de a răspunde principiului de împărţire echitabilă a rolurilor, riscurilor şi responsabilităţilor în cadrul NATO”, a declarat ministrul Fifor la finalul discuţiilor.

Heritage Foundation este principalul think-tank de orientare republicană, unde au susţinut prelegeri prestigioşi oficiali internaţionali, precum secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, Mike Pompeo, secretarul de stat al SUA, şi Wess Mitchell, asistentul pentru Europa al secretarului de stat al SUA.

De asemenea, în cadrul vizitei oficiale în Statele Unite ale Americii, ministrul apărării naţionale a avut o serie de întrevederi cu reprezentanţi ai companiilor Bell Helicopter, Boeing, Raytheon şi Lockeed Martin, la sediile acestora din Washington D.C.

Discuţiile cu reprezentanţii companiilor americane s-au axat, cu precădere, pe posibilităţile de cooperare în domeniul industriei de apărare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri