Confruntarea asimetrică – sau, mai în trend – hibridă între un stat relativ mic (Ungaria) și un imperiu continental (Uniunea Europeană) nu face, în fond, decât să repete istoria constructului european, plin de episoade fierbinți. Istoria nu se repetă însă, numai ca farsă, cum susținea Marx, ci și ca experiment nou. Nici aici nu este însă o premieră, căci, în formule mult mai dramatice, Israelul se confruntă de zeci de ani cu lumea arabă, Vietnamul cu SUA, România cu “comunitatea statelor socialiste din Europa” etc. , pe felurite câmpuri de luptă – politico-diplomatic, economic, ideologic, ba chiar și prin război cald.

Nou este însă faptul că : 1. Imperiul este unul sui generis, în care nu se intră prin înglobare forțată, ci de bună voie; de fapt, statul solicitant este cel mai dornic să devină membru și 2. Încercarea de forțe are loc, totuși în cadrele democrației și în temeiul unor reglementări, chiar dacă nu în parametri întotdeauna ideali.

Iar întrebarea nu este cine a greșit mai mult sau nu, cine are sau nu mai multă sau mai puțină dreptate, nici cine iese până la urmă câștigător, ci dacă solicitantul experiment serveste cauzei comune care este solidaritatea, unitatea de acțiune și conlucrarea partenerilor din Europa Unită. Sintetic descrisă, ciocnirea este între formula integraționistă europeană, cu reglementările și exigențele sale și unul dintre statele ei componente, care își urmărește și promovează propriul interes național, în felul lui, chiar dacă mainstreamul comunitar apreciază că prin acțiunile sale respectivul stat încalcă responsabilități și angajamente unanim acceptate și asumate, fie ele bune sau nu întru totul bune.

Ungaria este penalizată (mai degrabă din nou avertizată) pentru derapaje de la democrație și respectarea drepturilor omului și toate aceste (multe) capete de acuzare i-au fost reamintite riguros și pe îndelete premierului ungar Viktor Orban în Parlamentul European: nerespectarea drepturilor femeii, minorităților naționale, cultelor, imigranților, încălcarea independenței justitiei și a libertății presei, corupția, statutul aplicat ONG-urilor și universităților străine etc.

În replică, șeful Executivului de la Budapesta denunță deficitul de democrație și birocrația din instituțiile europene, hegemonismul Gemaniei și al tandemului fondator Berlin-Paris etc. Mai complicat este că și alte state membre ale UE – Polonia, Austria, Italia, Cehia își Slovacia – au poziții similare celor ale Ungariei, iar în alte țări europene, partide cu orientare asemănătoare devin tot mai influente – Germania, Franța, Suedia, Danemarca, Olanda etc.  Și, încă mai mult, Marea Britanie se pregătește să iasă din UE (premieră absolută), America are un președinte cu o linie oarecum convergentă cu cea a “rebelilor” din țările UE, iar coerența Uniunii Europene devine tot mai precară.

Parlamentul European a aplicat Ungariei, pentru prima dată în istoria UE, soluția cea mai aspră de care dispune, “opțiunea nucleară”, adică a cerut Consiliului European să procedeze la sancțiuni împotriva “copilului teribil”, mai întâi prin suspendarea dreptului de vot și, în funcție de evoluții, ce s-ar mai putea (nu și excluderea din Uniune, practic imposibilă, căci cel puțin o țară, Polonia, s-ar opune, ceea ce ar bloca măsura).

Ce se va întâmplă? Alegerile parlamentare din mai 2019 vor aduce unele clarificări. Se crede că frontul populist- naționalist (și economic)- suveranist- nativist etc. etc. se va consolida, iar raporturile de forță din UE se vor schimba, prin deteriorarea poziției preeminente a Germaniei cancelarului Merkel și a tot mai precarului tandem franco-german.

Ungaria? Va face, probabil, unele concesii după acuzele formulate de Bruxelles-Strasbourg. Sau, poate, cum prespune Dominique Reynie, directororul Fundației pentru inovație politică, Budapesta se gândește la “o alianța cu Salvini (liderul eurosceptic italian), cu Putin sau va face o vizită la Trump”.

Partida rămâne cu final deschis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + 9 =