Manevrele militare ruso-chineze Vostok, o cooperare conjuncturală, cu bătaie directă spre România

Presa din întrega lume scrie din ce în ce mai intens despre legăturile care par a fi tot mai strânse, în domeniul militar, între China şi Rusia. Cu toate acestea, la o analiză foarte atentă,  există semne că niciuna dintre cele două mari puteri nu are cu adevărat încredere în cealaltă parte, iar recentele manevre Vostok au în prim-plan uriașa forță militară rusă (moștenitoare a celei sovietice), precum și o severă atenționare, poate chiar intimidare, a țărilor est-europene membre  UE și NATO, în special a celor din ultimele linii ale NATO și mai ales a vecinilor Rusiei. Mai rău, poate fi vorba despre o atenționare tocmai pentru România, ținta unor repetate acuzații din partea Kremlinului în ultima vreme.

Manevre de război fără precedent în ultimii 37 de ani

Anunțate cu surle și trâmbițe încă din luna august,  manevrele de război ale Armatei ruse, denumite Vostok-2018 (‘EST-2018’), și-au programat activități militare dintre cele mai ample și spectaculoase în zonele centrale și estice ale țării, mai exact în  regiunea siberiană Zabaikalsk. Pe lângă un număr impresionant de circa 300.000 de militari ruși, au participat peste 1.000 de aeronave, două dintre flotele navale ale Rusiei, toate unitățile sale aeropurtate. adică 36.000 de vehicule militare, 1.000 de avioane şi 80 de nave, precum și, foarte important, 3200 de soldați din China.

Sunt greu de imaginat 36.000 de vehicule militare deplasându-se în acelaşi timp: tancuri, blindate pentru transportul trupelor, vehicule de luptă ale infanteriei. Şi toate acestea, desigur, în condiţii apropiate cât mai mult de o situaţie de luptă. Practic, întreg repertoriul modern al armatei ruse a fost mobilizat, inclusiv rachetele Iskander, capabile să transporte ogive nucleare, tancuri T-80 şi T-90 sau recentele avioane de luptă Su-34 şi Su-35.

Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu a numit exercițiile ”cea mai mare pregătire de acțiune a forțelor armate ruse de la Zapad-81 încoace”, referindu-se la exercițiile de război conduse de fosta URSS în 1981, adică în urmă cu 37 de ani !

Manevrele de război Vostok au venit într-o perioadă de tensiune sporită între Occident și Rusia, aceasta din urmă fiind extrem de îngrijorată de ceea ce spune că este o concentrare nejustificată de trupe NATO pe flancul său vestic. Washingtonul şi Moscova s-au acuzat reciproc de încălcarea Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), datând încă din perioada Războiului Rece. Evident, Kremlinul a negat că ar încălcat tratatul INF, însă a acuzat recent Statele Unite că fac exact acest lucru prin sistemul de apărare antirachetă desfăşurat în Europa, inclusiv și mai ales – nota bene – în România. Vladimir Ermakov, din cadrul Ministerului de Externe al Rusiei, a declarat luna trecută că aceste componente ale sistemului de apărare antirachetă al SUA din România şi Polonia riscă să ducă la colapsul Tratatului INF. Potrivit acestuia, instalarea în Europa a unor platforme terestre capabile să lanseze rachete de croazieră cu rază medie de acţiune „Tomahawk” reprezintă o „încălcare flagrantă a INF”.

În plus, știm foarte bine că ambasadorul Rusiei la București a acuzat direct România de a fi un factor de destabilizare și insecuritate în regiune!

„Din ce cauza a apărut scutul antirachetă american? Tocmai din cauza acelei amenințări imaginare, din cauza agresivității mitice rusești, care, chipurile, și-ar fi spus cuvântul în „anexarea ilegală a Crimeei”. Cu totul neadevărat!”, a declarat Valeri Kuzmin, ambasadorul rus la Bucureşti, în cadrul unui interviu acordat portalului „Veşti din Rusia”, cu ocazia aniversării a 140 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice ruso-române.

„Amplasarea rachetelor americane care sunt de o importanță strategică pentru a crea un fel de „linie de protecție” în jurul Rusiei și a crea iluzia că, dacă Rusia va fi atacată, inclusiv cu ajutorul armelor nucleare, veți putea să stați în spatele acestui scut – în mod firesc nu poate, în nici un fel, din punctul de vedere al Rusiei, să fie perceput ca un factor de întărire a stabilității sau, cu atât mai mult, ca un factor de securitate. În acest sens, ca răspuns la cuvintele des repetate aici, precum că România a devenit un „furnizor de securitate” se poate obiecta: ea a devenit un furnizor de insecuritate și de destabilizare în această regiune, din cauza rachetelor de la Deveselu”, afirmă ambasadorul rus.

Să revenim la Vostok și la o deloc credibilă apropiere sinceră și definitivă a Moscovei de Beijing.

Într-o analiză recentă a publicației britanice ”Financial Times” (185.747 tirajul în martie 2018) se arată: „În arhivele gafelor serviciilor de informaţii occidentale, eşecul observării disensiunilor sovieto-chineze în timpul Războiului Rece este unul uriaş. În pofida unui grup mic de agenţi CIA care tot prezentau dovezi în acest sens începând de la sfârşitul anilor 1950, administraţii succesive de la Washington şi din alte capitale occidentale refuzau să creadă că cele mai mari entităţi ale Blocului comunist chiar se urau reciproc. Până când China şi Rusia nu au avut un război în zona frontierei siberiano-manciuriene, în anul 1969, scepticii nu au acceptat că schisma era reală. (…)”

Sigur, mai departe autorul clamează și pe varianta care se expune în mod ostentativ publicului: o alianță ruso-chineză antioccidentală și anti-SUA.

Dar lucrurile nu sunt niciodată atât de simple cum pot părea la prima vedere.

Pe aceeași temă,  analistul politic Iulian Chifu apreciază recent, în mod lucid, că programul de manevre militare Vostok-2018, la care, cum notam mai sus, au participat aproape 300.000 de militari ai armatei ruse şi peste 3 mii de militari chinezi, reprezintă de fapt o chestiune de imagine, iar binomul alcătuit din cele două state este în realitate unul conjunctural.

„Rusia ştie foarte bine că principalul său inamic real este China, prin faptul că ea este în creştere, iar Rusia în egală măsură utilizează China pentru a se plasa în prima categorie şi a obţine cât poate de mult, acum cât încă mai poate, cât încă intră în diferitele jocuri globale, având şi Rusia propriile sale instrumente, evident. Acele companii militare private, iată, sunt un asemenea instrument cu care Rusia proiectează forţa şi pe care China nu le are. Sunt specificităţi ale fiecăruia dintre actori”, a declarat Chifu pentru Agerpres. Din păcate, am putea spune, lucrurile chiar așa stau.

”300.000 de soldaţi de-o culoare, cu 3.000 din cealaltă şi începi să spui că e un exerciţiu comun, ca şi cum armatele ar fi participat într-o formă egală sau proporţional. De fapt, acolo este un exerciţiu al Federaţiei Ruse în care au fost invitaţi, pentru a da blazonul acesta al parteneriatului strategic bilateral. Deci, este o chestiune de imagine”, a mai spus Chifu.

Filosofia acestui ”binom” doar pare a fi foarte complicată. Rusia nu a avut deloc o perioadă strălucită în ultimii ani, supusă sancțiunilor de tot felul din partea UE și a SUA. Poporul rus, foarte atent la orice mișcări internaționale și obișnuit cu supremația mondială, are nevoie de certitudini, de fapte noi și concrete, nu de criză alimentară și restricții economice.

Pe de altă parte, Vladimir Putin nu a dus niciodată lipsă de imaginație. Atragerea Chinei și a liderului său, Xi Jinping, în acest parteneriat militar, dublat de diverse întâlniri bilaterale, pare să spună: ”Vedeți? Iată forța armată a Rusiei! În plus, dacă va fi nevoie, putem apela oricând și la prietenii noștri chinezi. Nu mai avem nevoie de Europa și cu atât mai puțin de SUA.”

Dar Rusia știe foarte bine că principalul său inamic este și poate fi oricând China. America lui Trump e departe, la propriu și la figurat, iar America nu poate emite pretenții teritoriale asupra uriașei Siberii.

”Oricât ar ține-o de aproape şi oricâte exerciţii militare comune ar face şi angajări bilaterale sub steagul parteneriatului strategic, China se va revărsa natural peste Extremul Orient Rus şi peste Siberia bogată în resurse pe baza principiului vaselor comunicante, care presupune faptul că potenţialul major de populaţie se află în China – 1,2 miliarde de oameni, iar de partea cealaltă a frontierei se află doar 20 de milioane de ruşi la Est de Ural?” mai notează I. Chifu, îngrijorător de concret, într-un alt material.

”În realitate, ruşii au mai mare nevoie de chinezi, decât invers”, consideră cu pragmatism Ian Brzezinski, un fost oficial de la Pentagon care s-a ocupat de politicile privind NATO şi Europa, în timpul administraţiei George W. Bush. „Nu cred că ruşii au fost luaţi prea în serios de către chinezi, nu sunt consideraţi parteneri strategici importanţi (…) Puterea militară chineză o surclasează mult pe cea rusă. Ce s-a întâmplat (n.a.-la Vostok-2018) a fost doar o colaborare tactică, nu una strategică”, a mai spus Brzezinski.

China nu a avut nimic de pierdut și nici nu s-a angajat în mod deosebit cu această participare la Vostok 2018, putem concluziona. China, ajunsă pe locul 2, după SUA, în ierarhia puterilor mondiale, ar dori eventual să mai urce, mai ales în contextul războiului economic și al blocării importurilor, război început deja cu președintele Trump.

Pentru Rusia, impactul este însă multiplu, etalându-și forța și posibilitatea unor combinații geo-strategice, eurasiatice, de amploare. În sfârșit, ar fi cel puțin imprudent, dacă nu chiar dezastruos să nu se ia în calcul o astfel de amenințare fără perdea,  de data aceasta nedeclarativă, îndreptată spre Europa de est și, cu precădere spre țările ”purtătoare” de scuturi anti-rachetă. România nu poate și nu are voie să ignore acest nou ”limbaj” internațional cât se poate de evident.