O calamitate îi lovește în această perioadă pe inșii care-și exercită puterea politică, ne atrag atenția compătimitori șefii, susținătorii și simpatizanții lor: cumva, naiba știe cum, au rămas fără comunicare.

Graiul le-a rămas, după cum lesne constatăm la televizor, dar, din pricina afecțiunii menționate, toate intențiile lor bune, toate faptele extraordinare comise în folosul poporului, toate modificările geniale ale legilor rămân fără explicațiile pe care le merită. Ba, mai mult, par niște bazaconii.

Și toate astea pentru că, spun șefii, oamenii sunt competenți, însă nu se pricep prea bine să comunice. Năpasta care i-a lovit măcar are darul de-a le întări simpatia fanilor electorali. Cum zic vecinele, pe la bloc, comentând vreun derbedeu de administrator, care le ia banii și le prostește în față c-ar trebui să-i mai dea, fiindcă așa zice legea pe care a scris-o singur azi-noapte: „Băiat bun, deștept și cinstit, săracul, da’ nu prea știe să explice. Ei, las’ că știe el ce face…”

Dar cum se manifestă neplăcută boală cu proporții de epidemie?

În primul rând, ei vorbesc una și pare că fac cu totul alta. Ori corzile vocale nu sunt bine acordate cu creierul, primind prea puţine gânduri, ori nu sunt gândurile alea la care ne gândim noi, încă nu se știe.

În al doilea rând, oamenii care i-au votat suferă și dânșii de-o afecțiune. Nici prin cap nu le trece că favoriții lor ar putea, Doamne ferește, să tragă niște minciuni. Nu înțeleg explicațiile, dar le-ar putea cere să repete o dată, de două ori cel mult, că e jenant totuși să sâcâi oamenii.

De aceea, cea mai mare parte din susținători se prefac, fie din bună creștere, fie din comoditate, că pricep din prima ce spun demnitarii lor. Dau din cap şi-și văd de treburi. Însă unii simt nevoia să și consolideze, cu propriile vorbe, bazaconiile ce le sunt furnizate. Căci dacă ești de acord fără să crâcnești cu aleșii tăi, faci dovada unei inteligenţe medii şi chiar ceva pe deasupra. Ori, măcar nu te iau ăilalți ai tăi de prost.

Uite-aşa se atinge impasul de comunicare. Oamenii nu mai pricep nimic la un moment dat, le e tot mai greu să scornească justificări ei înșiși pentru ai lor, iar ăștia, ca să se facă înţeleși, urlă din ce în ce mai des.

Ei şi? Nu ne mai trebuie nicio explicație, arză-o-ar focul, căci mulți și-ar da mâna dreaptă pentru câteva clipe de linişte. Aberaţii de comunicare? Atâta pagubă. Oricum, hălci întregi ale existenţei noastre sunt alterate de acţiunea telefonului-fără-fir și-a știrilor de jucărie.

Citește și: Pesta de partid

Mi-amintesc de spectacolul unui ventrilog, care venise cu marioneta lui la o grădiniță, chemat de educatoare, ca să-i distreze pe ăia micii, să înfulece grișul cu lapte fără să bage de seamă că de fapt e un terci. Marioneta spunea vrute și nevrute, copiii râdeau de se prăpădeau, numai unul, mai răsfățat, a zis „nenea, eu am văzut că matale vorbești, nu păpușica!”

Ceilalți copii s-au supărat rău pe răsfățatul cu pricina. Iar păpușarul a tăcut câteva clipe descumpănit, apoi a răspuns rânjind cu gura până la urechi: „Aaa, ba vorbește și e foarte deșteaptă. Dar spun eu în locul ei, fiindcă nu prea știe să comunice…”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 7 =