Caută
Close this search box.

OMV amână decizia finală de investiție în Marea Neagră, din cauza aprobării cu întârziere a Legii Offshore

Grupul OMV a amânat decizia finală de investiție în Marea Neagră pentru anul viitor, motivul fiind faptul că autoritățile române au întârziat adoptarea Legii Offshore, a anunțat CEO OMV, într-o conferință de presă ținută la Viena, potrivit Reuters. 

Grupul austriac OMV, compania mamă a OMV Petrom, care deține, alături de americanii de la ExxonMobil, concesiunea perimetrului de gaze naturale din Marea Neagră Neptun Deep, cea mai mare descoperire comercială de gaze din offshore-ul românesc, a decis să amâne pentru anul viitor decizia finală de investiție în proiectul Neptun Deep, a anunțat, la Viena, în cadrul unei conferințe, CEO-ul Rainer Seele.

„Nu putem lua o decizie de investiție la Petrom în acest trimestru, așa cum a fost planificat”, a spus Seele, adăugând că OMV va trebui mai întâi să analizeze condițiile în care poate fi făcută investiția de miliarde de euro.

Legea aprobată miercuri de Parlament urmează să fie trimisă la promulgare președintelui Klaus Iohannis.

Reamintim că miercuri, după tărăgănări, neînțelegeri între partide și negocieri mai mult sau mai puțin transparente, Camera Deputaților a reușit să aprobe o formă a legii care cuprinde condițiile tehnice pentru realizarea investițiilor în Marea Neagră, dar și cadrul fiscal pentru operațiunile petroliere offshore.

Potrivit legii, regimul fiscal actual va fi valabil pe întreaga perioadă a acordurilor petroliere aflate în executare.

Legea a avut un traseu sinuos, aflându-se de două ori în Parlament după ce o primă formă adoptată în iulie a fost retrimisă pentru reexaminare de președintele Klaus Iohannis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri