Caută
Close this search box.

CEx PSD. Liviu Dragnea: O ședință neplăcută, dar necesară. Marian Oprișan a cerut exuderea lui Neacșu și Țuțuianu

În cadrul ședinței de luni, din Partidul Social Democrat, Marian Oprișan a cerut excluderea a doi puciști: Adrian Țuțuianu și Marian Neacșu.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat luni, înainte de şedinţa Comitetului Executiv Naţional, că aceasta va fi una neplăcută, dar necesară, insistând că nu va mai permite că unii colegi să uneltească împotriva propriului guvern.

Vicepreşedintele PSD Adrian Ţuţuianu a declarat, luni, înaintea şedinţei CExN al partidului, că nu va demisiona atât timp cât are sprijinul colelgilor din organizaţia formaţiunii din Dâmboviţa, dar şi al celor care au semnat scrisoarea adresată conducerii social-democraţilor.

Liviu Dragnea: O ședință neplăcută, dar necesară

„Acum o să mergem la CEx unde va fi o şedinţă din păcate neplăcută, dar necesară. O să propunem mai mult, să închidem toată această perioadă în care colegi din partid au uneltit, negociat ca Guvernul să pice. Aşa ceva nu se poate”, a declarat Liviu Dragnea.

O parte din liderii judeţeni PSD s-au exprimat duminică seară, într-o discuţie la Parlament cu Liviu Dragnea, pentru aplicarea unor sancţiuni în CExN de luni pentru vicepreşedintele Adrian Ţuţuianu şi secretarul general Marian Neacşu, putând să se meargă până la excludere.

Potrivit Mediafax,  la discuţiile lui Dragnea s-a avansat şi propunerea să se aplice o formă de sancţiune şi pentru preşedintele organizaţiei judeţene PSD Călăraşi, Ciprian Pandea, precum şi pentru preşedintele organizaţiei judeţene PSD Caraş-Severin, Ion Mocioalcă.

Robert Negoiţă: Mă desolidarizez în cazul în care se pune problema excluderii vreunui coleg

Vicepreşedintele PSD Robert Negoiţă a declarat, luni, înainte de CExN al partidului, că nu va fi de acord cu excluderea unor membri ai conducerii partidului, afirmând că dacă în şedinţă se vor întâmpla ”lucruri neprincipiale”, o să se comporte ”în consecinţă”.

”Nu consider deloc că e motiv de excludere (publicarea înregistrărilor cu Adrian Ţuţuianu – n.r.). Nici măcar să se ia în discuţie excluderea. Nu ştiu despre ce excluderi discutaţi. Despre scrisoare ştiu, că am semnat-o.

Din punctul meu de vedere categoric nu. E o chestiune de opţiune, nu personal, a unui grup, şi delict de opinie eu ştiu că nu se sancţionează într-o lume civilizată, normală. (…) Mă desolidarizez în cazul în care se pune problema excluderii vreunui coleg astăzi. Eu sunt pregătit să am un comportament normal. Să promovăm normalitatea. Dacă îmi dau seama că se întâmplă lucruri neprincipiale o să mă comport în consecinţă”, a declarat Robert Negoiţă înaintea şedinţei CExN al PSD.

El a mai spus că ar fi trebuit organizate de mult timp alegeri la filiala Bucureşti a partidului.

”Nici eu nu ştiu, de ce nu au fost. Chestia asta e o chestiune care ţine de CEx. Vom vedea. Eu cred că ar trebui să avem alegeri în Bucureşti”, a adăugat Negoiţă.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a discutat în biroul său din Parlament, luni dimineaţă, cu peste zece lideri de organizaţii social-democrate, înaintea şedinţei de Comitet Executiv Naţional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri