Abia s-au stins ecourile ultimului Târg de carte Gaudeamus, moment aşteptat cu nerăbdare de scriitori şi cititori că, după shopping-ul intens din ultimele zile ale evenimentului, criticii literari au constatat “ habemus” un best seller al ediţiei.

Se ştie că dintre toate elementele de promovare, reclama care se concentrează în titlul cărţii,  poate, ca în cazul romanului Conspiraţia femeilor, să fie cea care atrage cititorul. O momeală abilă, atent aleasă… Ce ascunde formularea misterioasă ? O conspiraţie universală a femeilor, acţiune îndreptată împotriva masculilor aflaţi în poziţii dominante? Şi-i cam demultişor poveste… Deocamdată, adică de la primele pagini, pătrundem în lumea viu colorată a jurnaliştilor din care, se diferenţiază cu subiect şi predicat, corpul redacţional al unei publicaţii populate, într-o proporţie covârşitoare cu femei. Un soi de insulă Lesbos a cărei uniformitate este  “stricată” de unicul coleg de sex masculin, Puiu Maxim. Subiectul ales de autor hrăneşte cu generozitate inspiraţia oricărui bărbat, cu osebire a colegilor de breaslă, jurnalişti vaccinaţi, prin natura profesiei, cu doze masive de sarcasm. Personajul principal compune propriile statusuri etalate cu mândrie, scose în evidenţă cu caractere italice, “în  orice femeie zace o soacră, în nici o soacră femeia n-a lăsat urme.“

“Femeia, femeia/ cu ea să nu te pui “ sună în subtext, melodia cântată cu patos de tenorul Cristian Vasile, cântec care a făcut şi mai face încă furori, acompaniind serile bărbaţilor care caută la cârciumă  (pub) votcă, vin, femei şi ambient discret pentru sex sau, doar alcool şi linişte pentru un episod  de beţie melancolică.

Cred că fiecare capitol al cărţii scrise de Dănuţ Ungureanu poate fi acompaniat de o secvenţă de film şi de melodia de succes care a însoţit pelicula. Şi începem cu filmul Diavolul se îmbracă de la Prada ca să ne familiarizăm cu lumea unei  publicaţii “glossy” şi mai puţin “profi”, continuând cu  prezentarea, din interior, a redacţiei “Doamna modernă”. Aici este biroul unde se va desăşura acţiunea romanului, aici se va consuma un procent masiv din viaţa colegelor şi tot aici vor avea loc dramele cotidiene ale personajului principal. Botezat cu numele Puiu Maxim el propune, cu aparentă  dezinvoltură o sporovăială veselă despre multe şi diverse tipologii feminine, existenţe reale sau făurite de imaginaţia fertilă a autorului. Dacă urmăm indicaţia din titlu, întărită şi de ilustraţia copertei ( în stil treandy, autoare tânăra graficiană Tania Furnea), femeilor le este adresat romanul, în fapt, un fals tratat de …atenţionare a bărbaţilor!  Este cartea lor, oglindă a femeilor, cu dedicaţie pentru ele, deşi, Dănuţ Ungureanu autorul empatizează cu bărbaţii, se declară a fi imparţial şi aruncă  ocheade în gradena femeilor. Parcurgem cu plăcere şi interes Conspiraţia femeilor în acţiunea căreia se întrezăresc, ca în Pretty lady, imagini surprinse de paparazzi, un Puiu M cu un look care aminteşte de Richard Gere,  care le-a dat femeilor speranța că îl vor întâlni pe Făt-Frumos și vor fi fericite până la sfârșitul zilelor lor, spre completarea succesului tot mai mare al comediei romantice.

În continuare,  partitura lui Puiu M se mută în registrul  filmului francez, spre Jean Louis Trintignant din Un bărbat şi o femeie filmul lui Claude Lelouch care a impus, tot cu succes, “un nou sentimentalism” în filmul  contemporan. L-a impus atât de bine încât a câştigat atât Palme  d ‘Or la Cannes dar şi  Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin. Hollywood-ul cel gomos a trebuit să prezinte “chapeau bas”. Mergem mai departe, la Parfum de femeie cu Al Pacino care a luat un Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal şi ne-a lăsat memorabila scenă a tangoului, dansat impecabil deşi el e lipsit de lumina ochilor. Dar, nu se pune că dragostea e oarba? Continuăm, pentru că  “blondă sau brună, îmi e totuna, deopotrivă le iubesc, deopotrivă le doresc,  (…) iubesc femeia când e femeie,  a vieţii cheie, doar prin ea o găsesc” ca să mai desluşim şi alte experienţe ale lui Puiu M acest ziarist modern care încerarcă, cu frenezie, să pătrundă tainele eternului feminin. Când se simte nesigur în demersul lui trece pragul ironiei dar o face  cu inteligenţă  la care adaugă, declarant, puţin snobism.

Nu trebuie căutat nici un artificiu la Dănuţ Ungureanu în romanul Conspiraţia femeilor. Scriitura puternică, stilul direct al unui condei exersat oferă momente de o frumuseţe emoţionantă care potenţează valoarea şi misterul mesajului amoros. Care, escamotat în şuvoiul de apă noroioasă a cotidianului, sclipeşte, uneori.Ca o pepită. Scenele de dragoste dintre Puiu şi Olguţa  reverberează parcă, un ecou venit din celebrisimul roman al lui Hemingway Pentru cine bat clopotele, când Pilar, femeia ajunsă la vârsta înţelepciunii, îşi aminteşte cum se topeşte pământul la atingerea iubitului…şi contopirea perfectă se întâmplă doar de trei ori într-o viaţă de om

Un roman, un best seller, ca un film de dragoste fără, aparent, nimic original în el dar “ ce să facem, aşa e viaţa, omul se îndrăgosteşte, se căsătoreşte, apoi are copii, nici viaţa nu e prea originală, originalitatea se găseşte în modul de  trăi”.

Poate fi considerat romanul lui Dănuţ Ungureanu un fel de ars poetica? Eu cred ca da.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 3 =