Arareori actorii vorbesc despre rolurile lor, despre spectacolele care „ţin afişul” nu o stagiune sau două ci decenii de-a rândul. Este şi cazul piesei „Astă seară :Lola Blau” care a aniversat în ultima lună a anului  2018  nu mai  puţin de 25 de ani … de la premieră. Cuvintele cronicarului sunt de prisos, bucuria cronicarului, de data aceasta,este să dea cuvântul protagonistei, extraordinarei actriţe care este Maia Morgenstern. 

– Stimată Doamnă a teatrului românesc, aveţi cuvântul !

„Cu toții vor să joace Hamlet…” Carl Sandburg, parcă. Dar cineva trebuie s-o joace și pe Lola Blau. Ar cam trebui să exprim ceva, nu-i așa, acum în pragul acestei aniversări. 25 de ani de Lola Blau. Spectacol aniversar la Teatrul Evreiesc de Stat. La TES. Aniversar, aniversar, aniversar. TES împlinește 70 de ani, iar Lola mea abia 25. Ce ar trebui să spună discursul meu? Nu știu. Prostii. Evident ca îmi trec o mulțime de lucruri prin cap. Oare o să mai pot face spagatul? Oare pianul nu s-a dezacordat? Oare mă mai încap costumele? Oare am voie „să joc” cu lumânarea aprinsă pe scenă? Oare ar trebui să folosesc microfon, așa se poartă acum? Oare ar trebui să vorbesc de spre începuturi? Am repetat un an de zile. Un an. Fiecare silabă, fiecare sunet. Fiecare mișcare. Andrei Mădescu, pianistul, dirijorul nostru drag. Și îndelung răbdător. „Aici e prost scris!”, scrâșneam eu de neputință. Hai sa mai încercăm o dată, spunea el. Și reușeam. A 15-a oară. A 20-a? Mulțumesc frumos, Alexandru Dabija. Mulțumesc frumos. Adina Cezar. Mulțumesc frumos, Johnny Răducanu. Partiturile se întindeau până în hol… Apoi, mulțumesc din suflet, Marius Pop. Mulțumesc, Dorina Crișan Rusu. Mulțumesc Tatiana Morosanu că ai acceptat să traversăm împreună ANIVERSAREA a 25 de ani de Lola Blau. Mai avem puțin. Încă 25 și gata. Și mulțumesc neștiuților mei spectatori pentru care am călătorit cu spectacolul ăsta prin țară și prin lume. Era și ușor de cărat în bagaje, nu-i așa? Costumele încăpeau într-o valiză/cufar, la un loc cu sfeșnicul, partiturile și periuța de dinți. Apoi valiza (maro-galbenă, de carton, adevărată!) devenea decor, locuință unde trăia, cânta, plângea, râdea Lola Blau. Se îmbăta și învăța. Despre lume. Despre sine. Despre trădare și nepăsare. Despre egoism și superficialitate. Dar, mai ales, se afla în cufărul ăla multă DRAGOSTE. Însă toate astea sunt cam teorie. Iar Lola Blau poate fi orice, numai teorie NU. Poate că în cazul ăsta ar trebui să vorbesc despre transpirație. Despre sudoare. Despre lacrimi. Nici chiar așa. Lichidele s-au prelins, s-au consumat și s-au evaporat demult. N-o să mai vorbesc. O să cânt. O să aștept. O să vă aștept. Ca Lola Blau, în idiș: Ich vart oif im. Pianista stinge lumânarea. Black out

(Portret Maia Morgenstern foto Dan Predescu)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 6 =