Caută
Close this search box.

Ion Iliescu, în Le Figaro: Dragnea a creat fracturi interne în PSD. România, țara unui singur partid

Fondatorul PSD și fostul președinte al țării, Ion Iliescu, a declarat pentru publicația franceză  Le Figaro că „poziția personală a lui Dragnea, cu problemele sale juridice, a creat fracturi interne în PSD”.

Iliescu a mai spus că în România nu există astăzi „alternativă la PSD, nu există altă forță capabilă să răspundă nevoilor societății”.

Articolul Le Figaro trece în revistă situația generală din România, dominată de dorința lui Liviu Dragnea de a-și rezolva problemele din justiție, scrie g4media.ro.

„Succesor al Partidului Comunist, PSD a fost aproape tot timpul la putere în România. Actualul lider, Liviu Dragnea, conduce ţara în funcţie de propria agendă judiciară. El ordonă, iar partidul său cu disciplină stalinistă execută. Iar Bucureştiul, care de la 1 ianuarie va deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, se supune”, comentează editorialistul Thierry Portes într-un articol publicat în cotidianul Le Figaro sub titlul „România, ţara unui singur partid”.

„Totul a început cu el şi totul continuă cu el. Ion Iliescu, omul care a înlăturat regimul Ceauşescu în 1989 înaintea de a menţine controlul asupra puterii timp de un deceniu, a lăsat ţării o instituţie care, inclusiv în prezent, structurează România şi o ancorează, mai mult decât ale ţări vecine din Europa de Est, în trecutul comunist – Partidul Social-Democrat (PSD).

După mai multe schimbări de nume, acesta este numele actual al acestei formaţiuni, construită pe modelul partidelor leniniste din trecut, cu aceeaşi disciplină care le permite liderilor să îşi impună punctele de vedere asupra colegilor, iar apoi asupra unei societăţi şi unui stat puternic infiltrate.

Începând din anul 1989, PSD a lipsit în totalitate de la putere patru ani, din 1996 până în 2000, iar, din 2004, o altă perioadă de trei ani, dar a rămas totuşi principala forţă în Parlamentul de la Bucureşti. Această formaţiune a dominat România 22 din cei 29 de ani de la căderea Zidului Berlinului, după 44 de ani de regim al partidului comunist pe care l-a succedat. Şi, spre deosebire de toate celelalte formaţiuni, dintre care multe au dispărut, acest partid a reuşit să supravieţuiască în opoziţie şi să reia rapid puterea”, notează editorialistul, conform mediafax.ro.

Cum conduce Liviu Dragnea Guvernul

Liviu Dragnea, în biroul să de președinte al Camerei Deputaților, se întâlnește în fiecare săptămână cu membri influenți ai partidului și miniștri săi pentru a stabili ordinea de zi a săptămânii. Este o reuniune în care sunt stabilite proiecte de lege, decise excluderi și remanieri, precum cea mai recentă în care au fost înlăturați șapte miniștri, între care și cel al Afacerilor Europene”, notează Le Figaro.

„Cu problemele sale penale, președintele nostru are o enormă problemă de imagine, și partidul de asemenea”, a declarat pentru ziarul francez, Marian Neacșu, fostul secretar-general al PSD, unul dintre contestatarii lui Dragnea. „Toate acțiunile guvernului sunt eclipsate de această dezbatere despre Justiție”, a precizat el, adăugând că „PSD nu poate fi în război cu toate instituțiile statului”. „Poate este vremea ca Dragnea să se retragă”, a mai spus Neacșu, subliniind că PSD trebuie să-și schimbe șeful rapid pentru a nu risca un naufragiu electoral în 2020.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri