Caută
Close this search box.

Noua echipă a Armatei nu poate juca în Liga I, dar vrea să promoveze

Noul comandat al CSA Steaua, colonelul Bixi Pompiliu Mocanu, recunoaște pentru prima dată că, în clipa de față, echipa lui nu are drept de joc în Liga I Betano! Cu toate acestea, șeful din Ghencea spune că obiectivul rămâne neschimbat, și anume promovarea în fiecare an până pe prima scenă. Dar ce se va întâmpla acolo ? Va trebui schimbată complet actuala ”formulă” juridică a clubului.

”Cu echipa de fotbal dorim să facem promovare în Liga a 3-a, a 2-a şi apoi în Liga 1. Ne gândim de pe acum la Liga I să putem asigura cadrul organizatoric pentru funcţionarea echipei. Ştim că nu poate funcţiona în subordinea directă a clubului. Încercăm să facem nişte întăriri în iarnă pentru ce urmează, pentru play-off, pentru anul viitor. Aşteptăm cu nerbădare construirea noului stadion, pentru că acolo vom avea o multitudine de spaţii care să ne asigure desfăşurarea activităţilor specifice clubului”, a declarat Bixi Pompiliu Mocanu.

Comandantul clubului îl liniștește și pe celebrul jurist Florin Talpan. Cel puțin pentru moment juristul își păstrează funcția. ”Sunt de principiu să lucrez cu materialul clientului. Pe măsură ce mă voi lămuri vizavi de capacitatea fiecăruia dintre noi, o să iau măsurile necesare. Ca să schimbi ceva trebuie să ai cu ce să înlocuieşti. (n.r. Se complică lucrurile în privinţa mărcii Steaua?) Nu cred că se complică. Avem un consilier juridic-şef care face demersurile necesare astfel încât să poată duce lupta în intanţă pentru obţinerea palmaresului”, a adăugat Bixi Mocanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri