Peste 3,4 milioane de lei a cheltuit Jandarmeria Română de Crăciun, atunci când instituția a atribuit două contracte pentru înarmare, după cum rezultă din site-ul de achiziții publice.

Jandarmeria a acordat cele două contracte prin cerere de ofertă unei firme conduse de un personaj care promovează discursul împotriva firmelor străine.

În a treia zi de Crăciun, pe 27 decembrie, în jurul prânzului, Jandarmeria Română a anunțat că a cumpărat pistoale automate, pistoale mitralieră și lansatoare de calibru 40 mm în valoare totală de puțin peste 3,4 milioane de lei.

Informațiile au fost publicate de Jandarmerie pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

Ora 11.47, primul contract. Primul contract a fost acordat la ora 11.47, în a treia zi de Crăciun, 27 decembrie, și a constat în semnarea unui „acord cadru de furnizare produse militare – Armă lansator calibru 40 de milimetri”.

Valoarea înțelegerii este de 1.715.000 de lei. Contractul a fost acordat de Jandarmeria Română prin cerere de ofertă către firma Transcarpat Sportours International SRL din București, Sectorul 2. Administratorul și acționarul majoritar al societății este Dinu Solojan.

Firma sa a fost de fapt singura care a participat la acest concurs de oferte prin cerere. Criteriul principal al desemnării câștigătorului a fost prețul cel mai scăzut.

În schimbul celor 1,7 milioane de lei, firma lui Dinu Solojan trebuie să asigure furnizarea a cel mult 400 și a minim 50 de „arme lansator cal. 40 mm”, conform caietului de sarcini.

Ora 12.18, al doilea contract. Cel de-al doilea contract de înarmare a Jandarmeriei a fost acordat la 31 de minute după primul. Altfel spus, la ora 12.18, tot în a treia zi de Crăciun. Este vorba despre o sumă de 1.683.630 de lei, au ajuns tot la firma Transcarpat Sportours International SRL.

În schimbul celor 1,68 milioane de lei, Jandarmeria Română va primi pistoale automat calibrul 9×19 și pistoale mitralieră. Și acest contract a fost acordat prin cerere de ofertă. Și tot Transcarpat a fost singurul participant, iar firma a primit contractul. În schimbul banilor, societatea înregistrată în Sectorul 2 într-un apartament trebuie să ofere minimum 15 bucăți și maximum de 45 de bucăți din ambele modele de pistoale.

„Nu e nimic în neregulă”. Un reprezentant al conducerii Jandarmeriei Române a asigurat că aceste contracte au fost acordate, din punctul său de vedere, corect. „Faptul că au fost atribuite la jumătate de oră unul după altul, înseamnă doar că în ziua aceea s-a întrunit comisia de licitație sau comisiile, dacă au avut componență diferită. Oamenii au decis să nu se întâlnească de mai multe ori și s-au întâlnit o dată și au analizat ofertele. Cum a fost una singură, nu au avut prea mult de ales”, ne-a declarat acesta. Cât despre faptul că deciziile s-ar fi luat de Crăciun, reprezentatul Jandarmeriei ne-a transmis că nu știe exact de ce a fost făcut anunțul pe 27 decembrie.

„Oricum, se vor cumpăra pistoale și lansatoare care au mai fost folosite”, ne-a mai asigurat sursa. Întrebat și pentru motivul pentru care Jandarmeria se înarmează, și dacă instituția se pregătește de alte revolte, acesta a spus „nu cred că acesta este motivul. Jandarmeria trebuie să fie echipată”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 6 =