Caută
Close this search box.

CCR a înregistrat sesizarea președintelui Iohannis privind bugetul. Când va fi judecat cazul

iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii bugetului de stat pe anul 2019, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

În documentul transmis CCR, preşedintele arată că Legea bugetului de stat pe 2019 a fost adoptată cu încălcarea rolului şi atribuţiilor Consiliului Fiscal, care trebuia să emită o opinie cu privire la toate amendamentele admise pe parcursul dezbaterilor parlamentare.

Klaus Iohannis adaugă că nu a fost respectată nici atribuţia Consiliului Fiscal de a emite o opinie cu privire la declaraţia de conformitate semnată de prim-ministru şi ministrul Finanţelor Publice.

Şeful Statului invocă şi adoptarea acestei legi cu încălcarea principiilor şi reglementărilor privind responsabilitatea fiscal-bugetară. Potrivit lui Iohannis, în fişa parcursului legislativ al Legii bugetului de stat pe anul 2019 nu se regăseşte o declaraţie de răspundere a premierului şi a ministrului de Finanţe, aşa cum prevede legislaţia.

Preşedintele Iohannis precizează şi că actul normativ a fost adoptat cu încălcarea prevederilor din Legea fundamentală, potrivit cărora, „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”.

CCR va discuta sesizarea pe bugetul pentru anul 2019 pe 6 martie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri