Caută
Close this search box.

FOTO. Ce a putut să facă fostul lider mondial, Caroline Wozniacki, pentru a se proteja la turnee!

Fostul lider mondial de anul trecut al tenisului feminin, jucătoarea care i-a luat Simonei Halep locul 1 după finala de la Australian Open 2017, pentru ca tot ea să-i cedeze apoi fotoliul de lider, daneza Caroline Wozniacki ia o măsură extremă după retragerile repetate din circuit. Aflată acum pe locul 14 WTA,  ea a recurs la o măsură extremă după ce a fost nevoită în ultima vreme să abandoneze la mai multe turnee. Daneza în vârstă de 28 de ani s-a retras de la turneul de la Doha, ajungând la spital în capitala Qatarului, iar mai apoi a abandonat şi la turneul organizat în Emiratele Arabe Unite, la Dubai.

Wozniacki ştie deja ce măsura va adopta pentru a fi sigură că nu va mai intra în contact cu alte boli virale în timp ce călătoreşte între oraşele unde se organizează turneele. Daneza a anunţat că va călători doar cu o mască de protecţie pe faţă. “Am fost forţată să mă retrag de la turnee de la Doha şi Dubai deoarece sănătatea vine prima. În sfârşit încep să mă simt mai bine şi abia aştept să fiu la capacitate maximă”, a scris Wozniacki pe contul personal de Twitter.

Caroline Wozniacki recurge la măsuri disperate pentru a evita viruşii

De asemenea, şi fratele ei, Patrik, a vorbit despre starea de sănătate a surorii ei, dar şi despre copilăria fraţilor Wozniacki. “Caro nu e cea mai talentată, nu e cea mai inteligentă jucătoare din circuit, dar luptă de fiecare dată. Are o inimă ca de leu. Trece printr-o perioadă grea din cauza îmbolnăvirii ei recente. Nu e simplu să te antrenezi când nu ești bine fizic. Își va cunoaște corpul și mai bine de-acum înainte și cred că va trece cu bine și peste asta. Probabil va fi nevoită să ia mai multe pauze, să regândeasca programul turneelor. Cred că anul trecut a jucat 19 turnee, probabil va schimba multe anul acesta. Ce a reușit ea este incredibil. Când eram copii, țin minte că ne întreceam, jucam tot felul de sporturi unul împotriva celuilalt, alergam, dar ea era mereu mai bună decât mine”, a declarat acesta de curând.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri