Caută
Close this search box.

După zile de foc, palestinienii anunță încetarea violențelor în Fâșia Gaza

Palestinienii au acceptat în noaptea de duminică spre luni o încetare a focului în Fâşia Gaza, au indicat trei oficiali – un egiptean şi doi palestinieni – după o gravă escaladare a violenţelor în ultimele două zile care a reînnoit spectrul unui război în enclavă, informează AFP.

Nicio confirmare în acest sens nu a venit din partea israeliană, care – în general – se abţine să confirme astfel de armistiţii, titrează Agerpres.

Dar odată cu apropierea lunii sfinte a Ramadanului, tirurile cu rachete palestiniene şi represaliile israeliene care au zguduit de sâmbătă oraşele israeliene din vecinătatea Gazei şi enclava însăşi s-au oprit efectiv înainte de răsăritul soarelui în momentul în care a fost anunţată încetarea focului.

După două zile de tensiuni, care au dus la moartea a patru persoane de partea israeliană şi a 23 de palestinieni, Egiptul – mediatorul tradiţional între palestinieni şi Israel – a intermediat un acord de încetare a ostilităţilor, intrat în vigoare la ora locală 04:30 (01:30 GMT), au anunţat, sub rezerva anonimatului, un responsabil al mişcării islamiste Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza, precum şi un reprezentant al grupării Jihadul Islamic, a doua forţă în această enclavă, de asemenea inamic declarat al Israelului.

Un oficial egiptean a confirmat şi el sub rezerva anonimatului încheierea unui acord în acest sens. Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a refuzat să facă vreun comentariu.

Ca urmare a respectivului armistiţiu, armata israeliană a ridicat luni dimineaţă toate restricţiile în materie de apărare în zonele vecine cu Fâşia Gaza, instituite din motive de securitate după recentele violenţe, potrivit dpa. Autorităţile militare israeliene au recomandat populaţiei din zona să revină la viaţa obişnuită. Şcolile şi grădiniţele din regiune au primit permisiunea să-şi deschidă porţile, dar unele au rămas totuşi închise după lansarea celor aproape 700 de rachete palestiniene.

La fel ca oraşele israeliene vecine, Fâşia Gaza, situată între Israel, Egipt şi Mediterana, a fost în ultimele două zile scena celei mai grave escaladări a violenţelor după conflictul din 2014, provocând temeri privind izbucnirea unui al patrulea conflict între părţi începând din 2008. Sute de rachete lansate de către Hamas şi Jihadul Islamic s-au abătut asupra Israelului, care a ripostat cu sute de lovituri împotriva obiectivelor şi combatanţilor celor două grupări.

Această recrudescenţă a violenţelor a suscitat avertismente ferme din partea SUA la adresa Iranului, acuzat de Israel că susţine grupările armate din Fâşia Gaza.

Acordul convenit în noaptea de duminică spre luni prevede măsuri referitoare la zonele de pescuit ale Gazei în Marea Mediterană şi o îmbunătăţire a aprovizionării cu electricitate şi cu combustibil în enclava cu două milioane de locuitori, greu încercaţi de război, sărăcie şi blocada impusă de Israel de peste zece ani pentru a descuraja Hamasul, a specificat reprezentantul Jihadului Islamic.

Circa 690 de rachete au fost trase de sâmbătă dinspre Fâşia Gaza, între care 500 au atins teritoriul israelian, şi cel puţin 35 au căzut în zonele urbane, potrivit unui bilanţ al armatei israeliene.

Aviaţia şi artileria israeliene au lovit, la rândul lor, peste 350 de obiective Hamas şi ale Jihadului Islamic de-a lungul Fâşiei Gaza, vizând combatanţi ale celor două grupări palestiniene, ateliere de fabricare a rachetelor, depozite de armament, poziţii şi baze militare, precum şi un tunel al Jihadului Islamic care ducea spre Israel şi clădiri adăpostind birouri ale Hamas.

Din cei 19 palestinieni ucişi numai duminică, nouă au fost identificaţi ca fiind combatanţi Hamas şi ai Jihadului Islamic. Printre aceştia se numără şi Hamad al-Khodori (34 de ani), prezentat de braţul armat al Hamas ca unul dintre comandanţii săi şi de armata israeliană ca persoana responsabilă de transferurile de bani iranieni destinaţi Hamas şi Jihadului Islamic. Armata israeliană a revendicat în mod public eliminarea acestei ţinte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri