Caută
Close this search box.

Cine a înlocuit-o pe Mihaela Triculescu la șefia ANAF

anaf

Mirela Călugăreanu a înlocuit-o pe Mihaela Triculescu în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, conform deciziilor prim-ministrului publicate luni în Monitorul Oficial.

Mirela Călugăreanu a înlocuit-o pe Mihaela Triculescu în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, conform deciziilor prim-ministrului publicate luni în Monitorul Oficial.

Mihaela Triculescu a fost numită la şefia Fiscului la începutul acestui an. Recent ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici s-a declarat nemulţumit de activitatea Mihaelei Triculescu la conducerea instituţiei, din punct de vedere al nivelului încasărilor, al restituirii taxei auto şi funcţionării sistemului informatic.

Mirela Călugăreanu, preşedinte al ANAF, este principala responsabilă pentru Formularul 600, care a generat panică printre români la începutul anului 2018. Ea a fost prima persoană de sex feminin care s-a aflat la conducerea instituţiei.

rii, astfel încât Fiscul să le calculeze ce contribuţii sociale au de plătit.

Mirela Călugăreanu a fost desemnată, pentru prima dată, şef la ANAF în luna iulie a anului 2017, după ce fostul premier Mihai Tudose l-a demis pe Bogdan Stan.

Anterior, ea a fost director executiv la Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti (DGRFP – Bucureşti) unde avea un venit anual de 105.000 de lei, potrivit declaraţiei de avere.

Conform declaraţiei publice de avere, ea deţine un apartament şi o casă în Bucureşti, împreună cu soţul ei Paul Călugăreanu.

Mirela Călugăreanu este doctorand al Universităţii Lucian Blaga din Sibiu.

În 2007, ea a luat cu 95 de puncte din 100 posibile examenul pentru intrarea în breaslă consultanţilor fiscal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri