Caută
Close this search box.

Codrin Ştefănescu candidează, la Congresul PSD din iunie

Codrin Ştefănescu

Codrin Ștefănescu și-a anunțat candidatura pentru funcția de secretar general al PSD, la congresul de la sfârșitul lunii iunie.

„Le multumesc colegilor mei din Organizația PSD sector 1! Astăzi au votat o rezoluție privind susținerea candidaturii mele la funcția de secretar general PSD!

Am spus da și voi intra în competiție la Congres! Sperăm cu toții la o competiție corectă, colegială și în folosul PSD! Să fim uniți, curajoși și loiali unor principii pentru care am fost votați de milioane de români! Doamne ajută!”, a scris Codrin Ștefănescu, pe Facebook.

Codrin Ștefănescu a mai deținut poziția de secretar general al PSD până după alegerile europarlamentare, când au fost schimbați unii membri ai Comitetului Executiv al partidului, potrivit Mediafax.

Pentru funcția de secretar general al PSD candidează și fostul ministru al Justiției, Robert Cazanciuc.

„E o schimbare de management politic. Partidul are nevoie să se reconecteze la cetățean. În momentul de față partidul e un pic rănit și e nevoie de dialog”, a spus Cazanciuc la Digi24.

Preşedinţii filialelor PSD din ţară se întâlnesc, la sfârșitul acestei săptămâni, la Neptun, cu Viorica Dăncilă. Aceștia vor discuta despre organizarea congresului partidului şi despre programul de vară, susține liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri