Caută
Close this search box.

Ion Caramitru, replică pentru Breaz: Abia aștept corpul de control al ministrului Culturii

Prezent duminică seara în Piața Victoriei la protestul actorilor, Ion Caramitru, managerul Teatrului Național București, a declarat că abia așteaptă corpul de control al ministrului Culturii.

Declarația managerului TNB vine după ce ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Daniel Breaz, a declarat că va trimite corpul de control la institutia de teatru. „Abia îl aştept. De altfel, domnul ministru are toate documentele pe masă, pentru că noi trimitem lună de lună tot ce se mişcă din punct de vedere financiar – nu numai noi, toate instituţiile – iar evaluarea managementului a fost făcută recent şi nota este aproape zece„, a spus directorul Naţionalului, citat de Agerpres.

Caramitru a precizat că 54 de oameni pleacă în şomaj de mâine, 1 iulie.

„Toate instituţiile care funcţionează în subordinea Ministerului Culturii au primit scăderi de buget la capitolul Bunuri şi servicii”, a menţionat el.

Directorul TNB a adăugat că aceşti 54 de oameni nu sunt salariaţii propriu-zişi ai teatrului. „Sunt veniţi – să zicem – într-un fel de colaborare, dar conform legii suntem obligaţi să le plătim salariul la fel de mare, dar nu din capitolul Cheltuieli de personal pentru salarizare, ci din capitolul Bunuri şi servicii”, a explicat Caramitru. El a spus că, dacă s-ar „primi aceste posturi pe teatru”, ar costa mai puţin, s-ar face economie.

Caramitru a declarat că în 2005 TNB avea trei săli şi 500 de angajaţi, iar în prezent – şapte săli şi 480 de angajaţi. El a adăugat că nevoia de personal ar fi de 650 de oameni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri