Caută
Close this search box.

Președintele Curții Constituționale din Republica Moldova a demisionat

ccr

Președintele Curții Constituționale din Republica Moldova, Mihai Poalelungi și-a dat demisia, anunțul venind după deciziile controversate luate de judecători în weekendul 7-9 iunie contra noii puteri de la Chișinău, anulate ulterior de Curte. 

”Astăzi, 20 iunie 2019, dl Mihai Poalelungi și-a dat demisia din funcția de judecător și de Președinte al Curții Constituționale”, anunță site-ul CCM.

Președintele Igor Dodon a spus că toți judecătorii Curții trebuie să facă același lucru, amintind că, vineri, Comisia de la Veneția urmează să dea un aviz privind controversatele decizii luate de CCM acvum mai puți de două săptămâni: ”Îndemn pe ceilalți membri ai Curții Constituționale sa ia exemplu de la ex-președintele Mihai Poalelungi. Sau … pot aștepta decizia de mîine a Comisiei de la Veneția și procedura parlamentara de saptamina viitoare. Decizia va aparține …”

Poalelungi a depus jurământul de accedere în funcție pe 16 martie 2018, potrivit Agora.md. Din 2012 până în 2018, Mihai Poalelungi a fost președinte al Curții Supreme de Justiție de peste Prut, iar între anii 2008 și 2012 a fost judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului din partea Republicii Moldova.

La începutul acestei săptămâni, premierul Maia Sandu a cerut demisia magistraților Curții Constituționale și a spus ce urmează dacă aceștia nu pleacă de bunăvoie.

„Va fi o evaluare externă a judecătorilor și raportul Comisiei de la Veneția. În cazul unei evaluări externe, vin experți internaționali și locali, se ia dosarul fiecărui judecător și se analizează ce a fost conform sau neconform legii în deciziile sale. Se verifică presa de investigație, se uită ce case are judecătorul în cauză, raportat la salariul său. Dacă magistrații nu pot să răspundă la nereguli, sunt nevoiți să plece. Asta e metoda modernă de curățare a sistemului”, a spus Maia Sandu, citată de Hotnews.

Un răspuns

  1. Doar la ei se poate??? La noi ar fi trebuit demiși de foarte mult timp. De mult nu mai reprezintă un garant al respectării constituției, sau cel puțin așa este percepută de o mare parte a populației. Și nu doar de cei cu un nivel mai ridicat de educație,ci chiar și de ceilalți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri