Caută
Close this search box.

Din nou şi pentru ultima oară, interviu cu regizorul Dinu Şerbescu

M-a încercat de multe ori tentaţia să schimb locul reporterului cu al invitatului meu şi să văd, „pe viu” care este rezultatul obţinut: plin de umor sau, pur şi simplu, fără haz! Un experiment de succes sau, dimpotrivă, un rateu! Viaţa mi-a oferit şansa să primesc un răspuns care s-a dovedit a fi o surpriză plăcută venită din partea unui coleg de breaslă, regizorul Dinu Şerbescu, autor de filme de desene animate, caricaturist talentat şi om de spirit… în scris. În viaţa de toate zilele, nefiind foarte vorbăreţ cu semenii, preferă dialogul cu animalele de companie pe care le adoptă cu generozitate. Le adună din pieţe sau străzi periferice, bieţi orfani alungaţi de prin curţile locatarilor mutaţi la „bloc” şi care, prin norocul soartei, devin imediat, căţeii de lux ai lui ”domn regizor”. Părintele adoptiv nu caută exemplare cu pedegree pentru că nu participă împreună cu ele la concursuri sau la emisiuni televizate. Nu le face reclamă, doar, uneori, îi desenează ! Pe căţeii aduşi sub acoperământul apartamentului îi îngrijeşte cu tandreţe, îi dresează îndemânare şi îi botează cu cele mai ciudate nume. Să exemplificăm, pomenind doar numele ultimelor „achiziţii”, domnişoara Moaţe şi domnul Mao. Dar lista e lungă şi bogată. Au existat, de-a lungul vremii şi câteva pisici rasa „ maidanez pur” care erau scoase să ia aer proaspăt, dis-de-dimineaţă  în părculeţul din vecinătatea blocului.

Dialogul cu regizorul de desene animate Dinu Şerbescu începe, întotdeauna „abrupt”!

– Deci, dumneavoastră sunteţi autorul şi semnaţi ilustraţiile şi la primul şi la al doilea volum de interviuri cu şi despre artişti, intitulat, iniţial „ 18 interviuri” şi mai apoi „Urme pe nisipul timpului”!

Dinu Şerbescu:- Corect este „decât, deci „nu numai că le semnez dar chiar le-am făcut adică desenat”.

-Sunt speciale! Sunt chiar din capul dumneavoastră?

Dinu Şerbescu:- Formularea asta „cu capul” îmi place! Nu, nu sunt din capul meu, am un frate geaman care îmi asigură  genialitate!

Discuţía…alunecă…Spuneţi-mi despre dumneavoastră, biografie, date antropometrice, cazier, titluri de filme, premii etc!

Dinu Şerbescu:- M-am născut viu, apoi am ajuns la 1.90m şi 102kg!

-Cum aşa, în cât timp ?

Dinu Şerbescu:- În 70 de ani!

-Nu aveţi aspectul unui „intelectual subţire” ci, mai degrabă al unui luptător de K1. Aţi făcut mult sport?

Dinu Şerbescu:- Aşa este! Nu mi-au plăcut nici cartea,nici caietele, nici maculatoarele!

-Ca realizator de filme de animaţie la Studioul  „Animafilm” şi la TVR aţi primit patru „găleţi” de premii ! Succesul obţínut de emisiunea „Şcoala Vedetelor” vi se datorează şi dumneavoastră. Pe generic, citim: animaţie, grafică, decor Dinu Şerbescu.

Dinu Şerbescu:- Numai trei! Dar sunt încăpătoare. Dacă încep să le înşir, se termină pasta din pix!

  • O întrebare la modă : Necazuri cu legea?

Dinu Şerbescu:- Nu-mi place să discut! Mă ascund, deşi nu mă caută nimeni!

-Prezentul e limpede. Planuri de viitor?

Dinu Şerbescu:- Oare, există şi planuri de trecut?

-Nu vă enervaţi, mai bine prezentaţi…despre preferinţele dumneavoastră!

Dinu Şerbescu:- Care dintre ele? Culturale, sexuale, gastronomice etc, etc, etc?

– Culturale…

Dinu Şerbescu:- Pe locul 1 EU ! pe locul secund, Nikita Mihalkov. Nu mă întrebaţi şi despre compozitori ?

-Ba da!

Dinu Şerbescu:- Tomaso Albinoni şi Florin Salam.

-Scriitori?

Dinu Şerbescu:- Cehov şi Ilf şi Petrov

Discuţia scapă de sub control, interlocutorul îşi schimbă atitudinea, mârâie, zgârâie, muşcă,citează pe larg din zicerile Preşedinţilor României. Am sunat la 112, a răspuns 119! Au venit, l-au legat, au plecat cu el şi gata!

P.S1 Nu ştiu dacă la volumul trei,tot interviuri cu artişti, nescris încă, tot el îmi va face ilustraţiile! E prea bun!

P.S 2 Interviu luat de el însuşi în condiţii de maximă siguranţă. E clar?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri