Caută
Close this search box.

Doi focşăneni au salvat trei copii. Majoritatea PSD-ALDE în CJ Vrancea le-a refuzat titlul de cetăţean de onoare

Marian Oprişan

Majoritatea PSD-ALDE din CJ Vrancea a respins acordarea titlului de cetăţean de onoare pentru doi focşăneni care au salvat trei copii. Un proiect privind acordarea titlului de cetăţean de onoare al judeţului Vrancea pentru doi focşăneni, Alexandru Puiu şi Florin Sebastian Drăgan, care au salvat trei copii de la înec, a fost respins de majoritatea consilierilor judeţeni, în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean (CJ) Vrancea.

Propunerea pentru acordarea titlului de cetăţean de onoare pentru cei doi focşăneni a venit din partea grupului de consilieri ai PNL, dar a întâmpinat opoziţia consilierilor Alianţei PSD-ALDE, care deţin majoritatea de voturi în CJ Vrancea.

Potrivit proiectului propus de liberali, Alexandru Puiu a salvat viaţa unui copil de 8 ani, după ce a sărit în apele îngheţate ale Dâmboviţei şi l-a scos din maşina în care rămăsese blocat. Evenimentul a avut loc pe 28 februarie 2016, când maşina în care se aflau copilul şi părinţii săi a căzut în râul Dâmboviţa.

Zeci de martori au asistat la faptă eroică lui Alexandru Puiu, mass-media remarcând, la vremea respectivă, că doar el a sărit în apă pentru a scoate copilul din maşină. Copilul a fost resuscitat apoi de un agent de poliţie şi transportat la spital, în timp ce Alexandru l-a scos din maşină şi pe şoferul care a avut neşansa să ajungă în apele Dâmboviţei.

Ulterior, Alexandru Puiu a fost felicitat pe mai multe personalităţi publice, printre care şi Raed Arafat, cel care i-a dăruit o plachetă de onoare. Alexandru Puiu este implicat în prezent şi într-un ONG, „Fabrica de fapte bune”, dovedind că spiritul său civic nu a fost doar unul de moment.

Focşăneanul Florin Sebastian Drăgan a devenit eroul a două familii cărora le-a salvat copiii de la înec. Florin Sebastian se afla în Eforie Nord, în concediu, iar în dimineaţa zilei de 13 august 2018 a salvat de la înec un copil care s-a avântat în largul mării, la circa 50 de metri de mal.

Strigătul disperat al copilului, dar şi al tatălui copilului de pe mal, care nu ştia să înoate, l-au făcut pe focşănean să sară în apă fără să stea pe gânduri şi să-l scoată la mal pe copil.

Peste câteva ore, în condiţiile unor valuri uriaşe, Florin Sebastian Drăgan a scos din apă un alt copil, de circa 10 ani, care se scufunda şi striga după ajutor. Florin Sebastian Drăgan are 39 de ani şi este profesor de sport în municipiul Focşani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri