Caută
Close this search box.

Gropile betonate din curtea lui Dincă vor fi cercetate cu un dedector performant

curte-caracal

Tonel Pop, avocatul familiei Melencu, a declarat, luni, că gropile din curtea din Caracal a lui Gheorghe Dincă cu un detector performant.

„În prima fază, se va intra cu o anumită aparatură pentru a radiografia solul, până la maxim 3 metri jumătate poate să vadă un astfel de aparat, e un aparat mic care se plimbă, scanează solul, poate scana și beton, dar e mai greu, mai ales dacă e mai dens, are o consistență foarte mare, se vede mai greu, un metru și puțin. După ce vom avea acest aparat, vom vedea unde și dl. procuror va decide unde se va săpa. Această aparatură va sosi în cursul zilei de mâine, nu se știe dacă vor intra în acțiune mâine sau poimâine”, a declarat avocatul Tonel Pop.

Anchetatorii au făcut cercetări în teren, luni, mai bine de nouă ore la locuința lui Gheorghe Dincă. A fost vorba mai degrabă de o pregătire a terenului, lucrători de la ADP  au tăiat iarba și au strâns tone de fier vechi și materiale nefolositoare ce ar putea îngreuna munca anchetatorilor, potrivit Digi24.

Polițiștii și procurorii au revenit în casa lui Gheorghe Dincă din Caracal cu un nou mandat de percheziție, valabil tot 10 zile, dar și pregătiți să treacă la cercetarea amănunțită a curții imense de peste două mii de metri pătrați.

Între timp, au continuat audierile de martori începute de săptămâna trecută.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri