Caută
Close this search box.

Întâlnire de taină, la Vila Lac între Dăncilă și Tăriceanu

Viorica Dăncilă va avea o întâlnire, miercuri, ora 18.00 la Vila Lac, cu liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu, au declarat surse din PSD.

Informația a fost dată, pe surse, de Mediafax.

Premierul Dăncilă a lipsit de la întrevederea de luni a coaliţiei.

Şedinţa coaliţiei a avut oricum loc, luni, a anunţat secretarul general al PSD Mihai Fifor, precizând că discuţia a fost una „productivă”, iar relaţiile în interiorul alianţei sunt sunt stabile şi funcţionale. Cu toate acestea, potrivit Mediafax, Fifor nu a comentat nimic despre absenţa Vioricăi Dăncilă de la întrunire.

Purtătorul de cuvânt al ALDE Varujan Vosganian a transmis, ulterior întrevederii, că ALDE aşteaptă răspunsul privind măsurile ce trebuie luate în vederea restartării guvernării şi să prezinte opţiunea „între relansare şi supravieţuire”.

Totodată, vicepreşedintele ALDE Andrei Gerea a acuzat PSD că dă dovadă de un dublu limbaj în privinţa coaliţiei de guvernare. El a adăugat că nu e prima dată când PSD încearcă să scoată ALDE de la guvernare, purtând negocieri cu alte partide în acest sens.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri