Cum i-am mai putea spune lumii de azi? Încă înainte de 1989-1991, când ceva-ceva părea să înceapă să se miște în lume, comentatori de politică internațională (mai ales, inclusiv din România, constatau că “Pământul se învârtește mai repede, că “Lumea se grăbește” și dădeau de înțeles, mai pe față, sau aluziv că vor fi mari schimbări. Și au fost.
Dar în ce s-a schimbat lumea bipolară a blocurilor antagoniste Est-Vest, a echilibrului terorii și distrugerii mutual asigurate, a războiului rece? În lumea post-război rece, a unipolarismului american, a ordinii liberale pe creasta valului, ba chiar a “sfârșitului Istoriei”.
Oricât de “epocal” ar fi fost anunțat și teoretizat, acest scurt răstimp mondial, care a durat de prin 1990 și până mai anii trecuți, a devenit rapid altceva: o vreme a multilateralismului și cacofoniei ideologice, a ordinii prin haos (provocat și “gestionat”, după unii), a reînviatului sau noului război rece, a tranziției spre o nouă bipolaritate (SUA-China) sau spre un nou tip de triunghi planetar, din păcate scalen (SUA-China-Rusia: politico-militar și SUA-China-UE: economic).
Cam repede par să se succeadă, de la o vreme, epocile istorice. Probabil că schimbările din lume – care, într-adevăr, sunt tot mai accelerate și mai greu de asimilat – îi incită pe istoricii zilei (aici intrând și politologii) să tot periodizeze.
Acum, mai nou, odată cu noua politică americană, instituită de președintele Donald Trump. Începând cu proclamarea preeminenței (nu neapărat supremației sau hegemonismului) Americii, anularea sau discreditarea unor venerabile – și ca vârstă – instituții și tratate internaționale, unilateralism, protecționism, mondializare fără globalizare etc. Că toate acestea vor defini – împreună cu alte evoluții/involuții de pe glob – o nouă etapă în viață lumii, “o nouă ordine internațională”, cum s-ar fi zis până mai ieri-alaltăieri, e cât se poate de posibil. America devine marea necunoscută a planetei iar China un challenger planetar tot mai redutabil, din fosta “lume a treia” se ridică “state emergente” care ambiționează să se coaguleze într-o forță mondială coerentă, Occidentul politico-militar se des- ori se re-compune, războiul rece reîncepe (sau de fapt nici nu s-a încheiat vreodată) etc.
Abandonarea Tratatului INF de către Washington și Moscova a stârnit din nou frenezia experților și analiștilor de toate soiurile, care glosează asupra unei lumi tot mai imprevizibilă, mai instabilă și mai riscantă. O lume care trece de multă vreme printr-o etapă istorică a marilor căutări. Acest ultim calificativ aplicat lumii de azi e, poate, cel mai acceptabil pentru toti.
Citește și: Legal și gratis prin oraș…
3 răspunsuri
Despre „revolutia” romana
„Războiul Rece a fost câştigat de Occident şi nu fiindcă ar fi declanşat operaţiuni de tip militar, deschise, ci fiindcă a ştiut mai bine să-şi dozeze tăria loviturilor de imagine, de propagandă şi de deformare a realităţii, vectorii de difuzare, de răspândire fiind presa, cu predilecţie televiziunea, apoi radioul şi ziarele….Revoluţia din decembrie 1989 din România a fost transmisă aproape integral la televiziune, ceea ce a întărit convingerea că o mare parte din locuitorii planetei trăiau în direct o dramă. Acest experiment a fost apoi clonat şi pentru celelalte evenimente de acest gen în mai toată lumea, în răstimpul scurs din iarna anului 1989….Ceea ce a iniţiat lumea occidentală în anii 80 a fost desăvârşit odată cu colaborarea americano-sovietică după venirea la putere la Moscova a lui Mihail Sergheevici Gorbaciov….După ce rând pe rând, regimurile monopartide din Europa Răsăriteană cădeau precum popicele, nuca tare s-a dovedit a fi România. Nicolae Ceauşescu rămăsese ultimul lider comunist la putere. Pentru debarcarea sa forţată s-a activat un sistem întreg de alianţe conjucturale. Moscova, Washington şi Vatican, fiind cele principale….Prima tentativă de răsturnare de la putere a liderului român s-a produs la Iaşi, la 14 decembrie cu ajutor logistic de la Chişinău, dar şi local aşa cum ne-a declarat dl. gen brig.(rez) Aurel I. Rogojan, în epocă şef de cabinet al secretarului de stat de la Interne sau şeful Securităţii. O a doua încercare, eşuată la rândul ei s-a consumat la Cluj, aici ajutorul a fost susţinut şi de agenţi ai serviciilor secrete din ţara vecină, Ungaria. În fine a treia încercare, cea reuşită a avut loc la Timişoara, pornind de la evacuarea pastorului Lászlo Tőkes. O evacuare hotărâtă de instanţa de judecată şi pusă rapid în practică de un reprezentant încă nenumit din cadrul Ministerului Cultelor de la Bucureşti, persoană ce făcea parte din rezidenţa de spionaj sovietică de pe teritoriul României, conform mărturiei citate anterior….Cu toate că statul român nu avea datorii externe şi deţinea o bună bază economică, costurile pentru menţinerea acesteia depăşeau cu mult posibilităţile de moment. Apoi renunţarea URSS la controlul asupra Europei Centrale şi de Est a fost o lovitură de imagine, o lovitură morală greu de suportat, relaţiile reci, artificiale la momentul 1989 între conducători şi restul popoarelor din această parte a Europei au cântărit enorm la radicalizarea opiniei celor din urmă. Oamenii îşi doreau să trăiască aşa cum credeau că trăiesc semenii lor din cealaltă parte a baricadei, să aibă o viaţă mai suplă, liberă şi îndestulată, aşa după cum meritau….Însă, rodul acestui model pe care ni l-am imaginat şi credeam că îl vom trăi deopotrivă şi cei cu şanse şi cei fără şanse a fost un produs tipic de alterare a realităţii vieţii din Occident. Aşa după cum bunicii noştri i-au aşteptat pe americanii eliberatori în anii 50, tot aşa, tinerii şi adulţii din decembrie 1989 credeau că după alungarea lui Ceauşescu, automat, viaţa noastră va deveni asemenea celei din Vestul Europei. Diferenţele sau deficitele cum le numesc analiştii dintre Est şi Vest au fost şi continuuă să fie semnificative. De la precaritatea culturii politice şi până la locul pe care-l ocupă munca de calitate sau gradul de educaţie al fiecăruia”. – prof. dr. Constantin Hlihor – Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, cercetător ştiinţific la Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 – spicuire din interventia la Radio Romania Actualitati – 2016.
„Independenta” Romaniei si schimbarile ei
Singura perioada din istoria Romaniei (de la intemeierea ei si pana astazi) in care aceasta tara a fost independenta – stare de neatârnare și drept de a rezolva liber (cu respectarea drepturilor altor state și a principiilor dreptului internațional) problemele sale interne și externe, fără amestec din afară – dex, a fost intre anii 1965-1989.
Astazi, la 30 de ani de la acele fatidice tentative si reusita loviturii de stat de la Timisoara, Romania nu mai este ingenuncheata. Romania a ajuns o efigie visata, o reprezentare simbolica (absente eo) amplasata ca un „rest de privire” la picioarele propriului esafod, departe de ce au gandit stramosii si intemeietorii ei, ca ingemanare a faptei, a jertfei si a sperantei. Lacrimile ei sunt pretutindeni, si pe aceste „plaiuri uitate” si pe poteci catre „porti straine”. Iar noi, romanii suntem precum „niste reamintiti uitati” ai lui Socrate.
Fanariotii „Dragomanii sefi ai Sublimei Porti” de astazi, „vizirii”, „boierii” adunati in „sfatul tarii”, nu au „a da seama” decat „sultanilor” care i-au numit pe plocoane, cu „firmane” sau cu „limba-n urechi”.
Scuze, m-a luat „valul”. Domniile fanariote si termenul in sine au avut o „arie referentiala” mai extinsa care includea: cartea, instrucția și educația, vocația pentru valorile civilizației.
„Fanariotismul” de azi este o formă augmentată, în ipostaza imoralității lui profunde, a celui de acum două secole. Corupția și abuzul, foamea de bani și setea de avere, parvenitismul, minciuna și trădarea cunosc astăzi forme de negândit în epoca Fanarului. Spolierea și umilirea celor mulți, sărăcia, mizeria și suferința celor „umiliți și obidiți” nu au egal în Europa civilizată, construită pe valorile umanismului. Fanarioții de ieri au lăsat ceva în urmă: premisele și temeiurile unei civilizații. Cei de astăzi se străduiesc din răsputeri să distrugă și ce a mai rămas din ea.” – Fanariotii de ieri, fanariotii de azi – Prof.univ.dr. Iosif Urs si Sorin Ivan
Revin la „schimbari” incercand sa le cuantific in „valori” semnificative si egale pentru fiecare natie: economie nationala distrusa, armata si securitate nationala distrusa, datorie nationala si individuala tot mai mare, scaderea nivelului de educatie si cultura la „nivele” nemarcate pe scala, somaj profund si 5,5 milioane de romani plecati sa lucreze in strainatate, deteriorarea „vizibila” a sustenabilitatii sistemului de pensii.
Cum naiba domnule? Ce-i pot eu spune fiului meu pentru a justifica ce am facut eu, ca roman si om pentru aceasta tara in ultimii 30 de ani? Am stat si m-am uitat spre altii care au vorbit si am crezut. Si am tacut. Si-au ajuns tinereii-astia necopti….., ca daca-i intrebi „daca ia foc casa, unde doarme tiri-tiri?” or sa deschida telefonul si in cateva minute or sa-ti raspunda cu ceva „stiintific” de pe Internet. Dar si ei cred si tac. Educatia parintilor.
„La baza vietii se afla dorinta. Ea este rezultatul unei alegeri, si deci al vointei. Pe scara animala inteligenta scade in timp ce vointa ramane intacta. Inteligenta oboseste, vointa nu. Un bolnav are inteligenta slabita, nu vointa. Inteligenta nu-si poate indeplini rolul decat daca vointa tace. Inteligenta sporeste prin imboldul vointei atunci cand scopul lor este identic.” – Lumea ca vointa si interpretare – Arthur Schopenhauer
Cred ca si noi ca oameni si ca romani ar trebui sa avem dorinte si vointa. Poate le avem dar cred ca este necesar (nici nu stiu daca mai putem schimba ceva) ca dorinta si vointa sa permita inteligentei sa sporeasca pentru un scop comun, care este inteles in mod implicit.
Economia Romaniei si „schimbarile” ei.
Dezvoltarea economica extensiva practicata in ultimele 2 decenii inainte de 1990 a urmarit industrializarea fortata, schimband caracterul acesteia si devenind o tara industrial – agrara.
In 1989 PIB-ul Romaniei era de 54 miliarde USD, exporturile se situau atunci la 11-12% din PIB iar importurile la 1 miliard, adica 2% (98% din necesarul productiei era fabricat in tara, cu mici exceptii care tineau de tehnologii inalte, adica acele „importuri de completare”). In 2018 PIB-ul Romaniei era de 230 miliarde USD iar exporturile se situau la 78 miliarde USD iar importurile la 97 miliarde USD.
In 1989 datorie externa zero, rezerve valutare de 2,7 miliarde USD. In 2018 datoria externa era de 95 miliarde USD iar rezervele valutare erau de 35 miliarde USD.
Salariul mediu net era in 1989 de 200 USD/luna iar in 2018 era de 600 USD/luna. In conditiile in care in 1989 chiria unui apartament cu 2 camere in Bucuresti (la ICRAL) costa 10 USD/luna.
In 1989 erau inregistrati 8,3 milioane de salariati si 3,5 milioane de pensionari. In 2018 numarul de de salariati era de 4,9 milioane iar numarul de pensionari era de 5,3 milioane.
In anii `80, Romania producea anual peste 14 milioane de tone de otel, 400.000 de tone de aluminiu, motoare electrice de 19 milioane de kilowati, 40 de mii de tractoare (sunt fabrici de tractoare construite de Romania in Egipt si Iran care functioneaza si astazi), 600 de vagoane de pasageri si mii de vagoane de marfa, 8,5 milioane de tone de motorina, 10 milioane de tone de pacura, 500 de mii de tone de uleiuri minerale. Flota comerciala si de pescuit (creata in santiere navale romanesti) avea peste 360 de nave, ceea ce situa Romania ca putere navala, pe locul 9 in lume. Se cultivau cel putin 10 milioane de hectare arabile, in afara gospodariilor. Statiunile si casele de odihna si tratament asigurau (nu numai romanilor dar si strainilor) conditii de odihna si relaxare. Si asta fara a ma referi la domenii precum cele legate de textile, incaltaminte, prelucrare a lemnului, materiale de constructii, industria chimica, alimentara, masini unelte si agregate, industria miniera, etc. Facultatile romanesti gazduiau si educau tineri de oriunde.
Totus mundus „sensus solet abire”.
„Din cîte se-ntîmplarã nu pot sã uit nimic –
Dar drumul duce poate departe înainte.
Pãsãri de miazãzi, cu voi despic
Si eu vãzduhul.
Iatã, nu-mi mai aduc aminte.
Dormiti în suflet, glasuri de demult,
Imagini dureroase, dormiti ca-n templul mãrii
Epavele de fosfor.
Nu vreau sã vã ascult,
Sus pe covertã-mi place s-ascult corãbierii.
Dormiti în suflet, amintiri,
Cum dorm în scoici marine furtuni si naufragii –
Tu, vînt de primãvarã ce-n pieptul meu respiri,
Adu-mi din codri frunza ce stãpîneste fagii,
Adu-mi albastrul clopot al apelor ce cresc
Si soaptele din ierburi si tremurul luminii,
Si-apoi cîndva-ntr-o noapte nestiutã
Dã-mi somnul alb pe care-l poartã crinii.”
A.E.Bakonski
Fara sa intru in detalii jenante ma intreb pe mine dar va intreb si pe voi toti, acestea au fost „schimbarile” pe care ni le-am dorit?
Vinovatia.
Ideologia asa zis „comunista” nu s-a ivit dorindu-se o noua religie ci o noua „ordine” a societatii omenesti. Aparitia ei a accelerat doar conflictul socio – moral al „acelei” lumii. Idealurile acestei noi oranduiri sfidau cu indrazneala traditiile rasei umane incorporate in etica, moralitatea si dreptatea sociala a „acelor” vremuri.
Legile capitalismului erau (si sunt si astazi) aspre si arbitrare.
Bineinteles ca notiunile devin confuze si chiar inselatoare atunci cand sunt analizate, disecate, izolate, fractionate. Adevarul se regaseste doar in realitatea vie, in eforturile de a stabiliza societatea si in incercarea de a solutiona problemele ei materiale.
„Conform accepţiunii curente date de definiţia lui Wallerstein (1995) o ideologie este un sistem de credinţe şi substitute de credinţe care este menit, în mod explicit, să orienteze acţiunea umană la nivel individual şi social. Ideologiile sociale, care intenţionează să orienteze acţiunea unei întregi societăţi, sunt politice în măsura în care ele dau o accepţiune termenului de bună guvernare. O ideologie politică defineşte buna guvernare şi, in mod implicit sau explicit chiar binele insuşi. Acesta este contextul definitoriu in care pun deci intrebarea: poate o ideologie sa ucida?
Să eliminăm pentru început un raspuns facil.
Crime comise în numele unei ideologii nu trebuie să fie în mod necesar imputabile respectivei ideologii. O valoare de contraexemplu pentru această aserţiune o are desigur rememorarea multitudinii de crime comise in numele unor religii. Crimele cruciadelor sau ale inchiziţiei au fost comise în numele creştinismului, însă ar fi greu de acceptat învinovăţirea creştinismul pentru acele crime….” – Despre vinovaţi şi vinovăţii în procesul comunismului – Robert D. Reisz
Comentariul 3:
Dusmanul necesar
„Nu va fi între noi înţelegere atâta timp, cât nu vom găsi un duşman comun” – Isocrate
Geneza primelor „grupuri” sociale arhaice au avut la baza lupta individuala si solidaritatea comuna creata de nevoia de putere pentru a infrange un agresor. Avand, cel mai probabil, aceeasi rasa si situandu-se intr-un grup etnic cu origini, trecut, amintiri, simboluri comune, „nevoia” le-a creat acest „destin comun”. Coeziunea grupului reprezenta „nucleul” capabil sa raspunda agresiunii exterioare, permitand supravietuirea grupului si in timp, crearea unei identitati proprii acestuia.
Violenta
„Modernitatea câștigă întotdeauna, pentru că rescrie trecutul. Singurele metode de a face față acestor consecințe este de a pune în mișcare și mai multă violență pentru a schimba din nou lucrurile (ceea ce necesită și mai multă violență, ad infinitum). În sensul acesta, a face parte activă din lume înseamnă să o folosești violent. Nu a existat nici o „revoluție sexuală”, ci doar transformarea tehnologiei într-una dintre cele mai atot-cuprinzătoare și normale părți ale existenței umane, creând un aspect artificial în viețile noastre care se bazează pe violență. Care sunt limitele potrivite pentru violență? Există granițe care nu trebuie trecute? Nu există, de pildă, nici o poruncă de a face din lume un loc mai bun, nici de a progresa spre o lume mai bună. Conceptul de „lume mai bună” este, din punct de vedere istoric, un împrumut distorsionat eretic din creștinism, o secularizare a ideii de Împărăție a lui Dumnezeu, tradusă în termeni de tehnologie progresivă și legi (violență). În schimb, managementul consecințelor istorice este considerat idolatrie. Acest exemplu ar putea fi, mutatis mutandis, multiplicat în toată cultura noastră din ce în ce mai disfuncțională. Dacă suntem suficient de bogați vom fi fericiți. La capătul întunecat al spectrumului…Violența însăși a devenit un produs de consum…. Învățați să vă iubiți dușmanii….Puneți uciderile la stadiul de importanță primară și refuzați să acceptați violența ca un mijloc spre pace. Cultivați mulțumirea mai degrabă decât plăcerea. Vă va ajuta să consumați mai puțin și vă va elibera din sclavia față de stăpânii voștri economici. Pe cât cu putință, gândiți local. Nu veți schimba lumea. Iubiți ce este local, la îndemână, personal, intim, unic și natural.” – spicuiri din scrierile parintelui Stephen Freeman.
Amprente „proaspete”
In raport cu lumea „socialist-crestin-ortodoxa” observam astazi o „urma”, una total lipsita de eleganta si rafinament, brutala, adanca, intunecoasa, care vrea sa justifice ca „primum erat verbum” inseamna „vivere live”. Dimensiunile ei desfranate acopera zgomotos creatia a zeci de generatii care ne-au transmis invataturile: „sufletul” religiei, „mangaierile” filozofiei, „simfonia” universului, „visarea” poeziei, „lectiile” istoriei, „lacrimile” elocintei, „speranta” politicii.
Fara familii, calcam in mazga delicventei si nu vedem „starile” care¬ au „re-pogorat” peste noi, precum in anul o mie: intrebarile abstracte, suficienta, neincrederea, „fricile” si lipsa lacrimilor.
„Mituri”
Dumnezeu a creat lumea „pe lumina” in cinci zile si in a saptea „s-a odihnit”. Theogonia lui Hesiod spune ca Gaia l-a creat pe Uranus ca s-o „acopere” iar fiul lor Cronos i-a taiat tatalui sau organele genitale. Rig Veda spune ca Purusha, izvor de unt transparent, a creat pasarile, animalele si cele „3 elemente”. Pan-gu s-a nascut din contrastantul „ou cosmic” iar dupa 18 mii de ani trupul sau s-a transformat in tabelul lui Mendeleev. Izanagi si Izanami au creat insula Onogoro, copii malformati dar si pe zeul focului, separand intre ei taramurile dintre vii si morti. Coatlicue a fost lasata „grea” cu un cutit din care s-a nascut Coyulxauhqui, ulterior cu un manunchi de pene din care s-a nascut Huitzilopochtli, care a omorat-o pe sora-sa, facandu-i din capul decapitat, Luna. Asexuatul Atum a dat nastere unui fiu (Shu, zeul aerului) dupa care a vomitat o fata (Tefnut, zeita „umezelii”), cu care impreuna au creat pamantul. Enuma Elis povesteste ca Apsu si Tiamat au vrut sa-si omoare progeniturile pentru ca nu-i lasau sa doarma, fiica lor Ea l-a omorat pe tatal ei Apsu iar fiul ei Marduck si-a ucis bunica, din trupul ei spintecat nascandu-se lumea. Zeita malefica Ahura Mazda a omorat taurul alb dar „samanta” lui purificata a nascut animale, plante si primul om, Gayomard (ucis si el de zeita) a carui „samanta” a creat o rubarba din care s-au nascut primii muritori: Mashya si Mashyanag, care si-au mancat primii copii.
„Valurile”
Alvin Toffler analizeaza evolutia societatii omenesti trasand o tangenta aparent comuna oricarei „creatii”, reprezentata simbolic printr-un cerc si un punct de intersectie care-l leaga in unghi drept de centrul acesteia. Oricate „geneze” ne-au fost transmise, el concluzioneaza o „axa” suprema a colonizarii mondiale care cuprinde trei „momente” istorice: „vanatori/culegatori – societati agricole”, „societati agricole – societati industriale” si „societati industriale – societatea informatizata postindustriala”. Contopirea societatilor industriale si „unicitatea” acestei ultime „societati”, creaza cel putin semnele minime de intrebare referitoare la modul in care a fost eliminata, inlocuita sau „transformata” violenta.
Iar „unicitatea” se refera strict la un centru „al lumii informatizate” (dar care nu acopera decat „lumea” unipolara) sau se doreste o suprastructura „psihica” permanenta, proprie „naturii” ei dar care se justifica doar prin propria-i „afirmare” si care se manifesta printr-o noua forma de „exprimare” a violentei? Ce se va intampla cu celelalte „societati”?
Modernizare – modernitate
S.P.Huntington ne vorbeste despre „elementele” modernitatii: centralizarea autoritatii, integrarea nationala, mobilizarea sociala, dezvoltarea economica, participarea politica si bunastarea sociala. Aceste elemente au aparut din necesitate si au avut un caracter specific Europei si SUA, dar nu in acelasi moment. Ele s-au intrepatruns, au creat conflicte, „plusvaloare” si in final o „evolutie spre ceva” care astazi este numit „modernitate”. Ca exemple de modenizare statala din Europa si SUA: Anglia 1649 – 1832; SUA 1776 – 1865; statele europene in perioada napoleoniana 1789 – 1832 si in sfarsit „ultimele” state de astazi, pe care le stim si noi.
Simultaneitatea aparitiei sau a „implementarii” fortate a elementelor modernitatii la „ultimele” state este si motivul pentru care aceste state nu se vor putea moderniza sau cel putin, nu in forma impusa. Fragilitatea lor este strict economica. „Inegalităţile mari la nivelul puterii socioeconomice nu pot coexista cu un regim politic în care puterea ar trebui distribuită într-o manieră oarecum egalitară. Se poate preciza că este posibilă şi susţinerea contrariului, adică democraţia tinde să reducă şi să controleze inegalităţile socio-economice, iar dacă nu reuşeşte, deschide calea unor soluţii autoritare” – Gianfranco Pasquino
„Relaţia modernizare – modernitate nu este una simplă, liniară întrucât, ca proces, modernizarea nu se limitează în sferă şi conţinuturi doar la reformele politice ce converg spre democratizare, aşa cum nici modernitatea ca produs – nu are ca singură finalitate regimul politic democratic. Tocmai de aceea trebuie remarcat că inclusiv judecăţile de tip normativ circumscrise progresului înţeles exclusiv în termenii impuşi de către occidentali au şi un rol justificativ. Aşa au fost justificate şi colonizările şi anumite civilizaţii (prezentate ca superioare), aşa sunt justificate şi era informatizării şi globalizarea.” – Omul modernitatii tarzii. „Marea ruptura” si nevoia refacerii ordinii sociale – prof.univ.dr. Adrian Gorun, Univ. „Constantin Brancusi” din Targu-Jiu.
Instabilitatea
S.P.Huntington ne ofera „tabloul” unei societati instabile: chiar daca totul s-a petrecut „peste noapte”, aceasta este expresia cea mai „vie” a modernitatii dar este dezradacinata social prin pierderea modelelor traditionale de viata, ea suportand continuu presiuni externe de schimbare a drumului social – politic si economic si fiind frustrata de acest „proces al modernitatii” care solicita permanent schimbarea si in paralel satisfacerea „sperantelor” particulare ale cetatenilor.
Internationalizarea
Avem cu totii o „stampila” falsa in pasapoartele noastre („OK”) chiar daca suntem sau nu suntem cuminti, chiar daca viata noastra se exprima prin valori sau non-valori, ea este egala teoretic sau practic cu „ceva” dar plina de inegalitati si constrangeri anterioare sau viitoare, pentru noi sau pentru copii nostri.