Cum i-am mai putea spune lumii de azi? Încă înainte de 1989-1991, când ceva-ceva părea să înceapă să se miște în lume, comentatori de politică internațională (mai ales, inclusiv din România, constatau că “Pământul se învârtește mai repede, că “Lumea se grăbește” și dădeau de înțeles, mai pe față, sau aluziv că vor fi mari schimbări. Și au fost.

Dar în ce s-a schimbat lumea bipolară a blocurilor antagoniste Est-Vest, a echilibrului terorii și distrugerii mutual asigurate, a războiului rece? În lumea post-război rece, a unipolarismului american, a ordinii liberale pe creasta valului, ba chiar a “sfârșitului Istoriei”. 

Oricât de “epocal” ar fi fost anunțat și teoretizat, acest scurt răstimp mondial, care a durat de prin 1990 și până mai anii trecuți, a devenit rapid altceva: o vreme a multilateralismului  și cacofoniei ideologice, a ordinii prin haos (provocat și “gestionat”, după unii), a reînviatului sau noului război rece, a tranziției spre o nouă bipolaritate (SUA-China) sau spre un nou tip de triunghi planetar, din păcate scalen (SUA-China-Rusia: politico-militar și SUA-China-UE: economic).

Cam repede par să se succeadă, de la o vreme, epocile istorice. Probabil că schimbările din lume – care, într-adevăr, sunt tot mai accelerate și mai greu de asimilat – îi incită pe istoricii zilei (aici intrând și politologii)  să tot periodizeze.

Acum, mai nou, odată cu noua politică americană, instituită de președintele Donald Trump. Începând cu proclamarea preeminenței (nu neapărat supremației sau hegemonismului) Americii, anularea sau discreditarea unor venerabile – și ca vârstă – instituții și tratate internaționale, unilateralism, protecționism, mondializare fără globalizare etc. Că toate acestea vor defini – împreună cu alte evoluții/involuții de pe glob – o nouă etapă în viață lumii, “o nouă ordine internațională”, cum s-ar fi zis până mai ieri-alaltăieri, e cât se poate de posibil. America devine marea necunoscută a planetei iar China un challenger planetar tot mai redutabil, din fosta “lume a treia” se ridică “state emergente” care ambiționează să se coaguleze într-o forță mondială coerentă, Occidentul politico-militar se des- ori se re-compune, războiul rece reîncepe (sau de fapt nici nu s-a încheiat vreodată) etc.

Abandonarea Tratatului INF de către Washington și Moscova a stârnit din nou frenezia experților și analiștilor de toate soiurile, care glosează asupra  unei lumi tot mai imprevizibilă, mai instabilă și mai riscantă. O lume care trece de multă vreme printr-o etapă istorică a marilor căutări. Acest ultim calificativ aplicat lumii de azi e, poate, cel mai acceptabil pentru toti.

Citește și: Legal și gratis prin oraș…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 3 =