Caută
Close this search box.

Casa în care s-a născut și a copilărit Iuliu Maniu a fost deschisă publicului

După zeci de ani în care a fost lăsată în paragină, casa în care s-a născut și a copilărit Iuliu Maniu a fost deschisă publicului.

În ultimii ani, locuința din satul Bădăcin, judeţul Sălaj, a fost restaurată în mare parte cu fonduri strânse din donații particulare, dar și cu cu sprijinul Episcopiei Greco-Catolice şi a Primăriei din Oradea.

La inaugurarea casei memoriale a ilustrului politician român, unul dintre artizanii Marii Uniri, au fost prezente sute de persoane, urmașii familiei Maniu, dar și autorități locale și politicieni, potrivit TVR.

Istoria casei şi domeniul de pe Dealul Ţarinei din Bădăcin începe în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când tatăl lui Iuliu Maniu construiește aici o casă de vară. Treptat, locuința este extinsă și devine un conac cu 16 camere.

A fost locul preferat de politician, care se retrăgea aici ori de câte ori avea posibilitatea. „La Bădăcin”, spunea Maniu, „parcă şi aerul este mai proaspăt. În liniştea grădinii lui uit greutăţile zilnice, pentru că aici sunt cu adevărat acasă.”

În 1941, Maniu lasă moștenire casa părintească și întreaga sa avere Episcopiei Greco-Catolice din Oradea. Confiscată de comuniști, clădirea a fost transformată pe rând în depozit de îngrășăminte chimice, tabără pentru pionieri, cămin pentru copii cu handicap şi a ajuns într-o stare avansată de degradare.

Abia în 2015, prin eforturile preotului Cristian Borz, a început restaurarea casei de la Bădăcin. După patru ani, și-a văzut visul împlinit.

Până acum au fost strânși din donații peste 250 de mii de euro. Dar mai sunt necesari alți bani, pentru curățarea domeniului și aducerea lui la forma originală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri