Caută
Close this search box.

Cum de au fost achitaţi torţionarii care l-au ucis pe Gh. Ursu: „Judecătoarea a făcut jocul Securităţii”

Cum s-a putut întâmpla ca torţionarii care l-au ucis pe disidentul Gheorghe Ursu să fie achitaţi de instanţă?

”Sunt stupefiat, efectiv nu mă aşteptam, mi se pare o bătaie de joc la adresa ideii de justiţie în România, în clipa asta. Este un dosar foarte solid, cu sute de probe care demonstrează că oamenii ăştia sunt vinovaţi (Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş n.r.), că l-au torturat pe Gheorghe Ursu în închisoare. Sunt mărturii adunate chiar în timpul procesului, dincolo de ce s-a dovedit prin rechizitoriu.

Mie mi se pare evident că această judecătoare a făcut jocul Securităţii. Am depus concluzii scrise de aproape 200 de file, oricine ar citi aceste lucruri nu are cum să-i nu-i condamne.

Oamenii aceştia l-au torturat şi sunt martori care au spus că l-au văzut pe tatăl meu venind de la anchetă, de la Pârvulescu, cărat cu pătura, nu se mai putea mişca, vărsa sânge. Nişte probe atât de evidente, de directe, cu semnătura lui Pârvulescu de când l-a scos de la anchetă.

Deci să-i achite în această situaţie, înseamnă că s-a lăsat influenţată de Securitate. La 30 de ani de la Revoluţie, de la căderea comunismului, înseamnă că mai suntem încă tributari influenţei Securităţii, prin timorare, nu-mi dau seama cum, dar este o evidentă injustiţie crasă făcută în cunoştinţă de cauză”, a declarat Andrei, fiul lui Gheorghe Ursu, la Radio Europa Liberă.

„Schimbarea încadrării nu este semnificativă. Ei se fac vinovaţi şi prin încadrarea veche, şi prin cea nouă. Ambele încadrări se referă la crime împotriva umanităţii şi sunt o continuare, articolul 359 din legislaţia veche s-a continuat în articolul 439 din legislaţia nouă, ambele articole privesc infracţiuni contra omenirii, care sunt indentice şi în codul penal internaţional, şi în declaraţiile actului de la Haga din urma procesului de la Nuremberg, care a statuat ce înseamnă aceste crime imprescriptibile făcute de reprezentanţi ai unei dictaturi, ai unui regim totalitar.

Asta s-a întâmplat şi în cazul nostru, fără discuţie, iar schimbarea încadrării nu este decât o chestiune tehnică. Important este că judecătoarea a vrut să-i scape basma curată. A ignorat probele”, a mai spus Andrei Ursu.

Istoricul Marius Oprea consideră, potrivit adevarul.ro, că schimbarea încadrării juridice este o problemă importantă, susţinând că nu este deloc normal ca faptele torţionarilor lui Gheorghe Ursu să fie considerate simple tratamente neomenoase.

Torţionarii disidentului Gheorghe Ursu, Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş, au fost achitaţi joi de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti. Acestora le-a fost schimbată şi încadrarea juridică a faptelor, de la crime contra umanităţii la tratamente neomenoase.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la ÎCCJ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri