Caută
Close this search box.

PE amână validarea Comisiei Europene: Comisarii României, Ungariei și Franței trebuie rapid numiţi!

eurodeputaţii

Parlamentul European amână cu o lună validarea noii echipe a Comisiei Europene, pentru că România, Ungaria şi Franţa încă nu au numit comisarii.

Comisia va fi instalată pe 1 decembrie, dar Parlamentul European „cere urgentarea procedurilor de numire a comisarilor din partea României, Ungariei şi Franţei”, afirmă Jaume Duch Guillot, purtătorul de cuvânt al Legislativului Uniunii Europene.

„Preşedintele PE şi liderii grupurilor politice au analizat rezultatele audierilor parlamentare. Un proces democratic şi transparent.

Parlamentul vrea să voteze la timp pentru a permite începerea mandatului noii Comisii Europene pe 1 decembrie şi cere numirea rapidă a celor trei comisari desemnaţi”, a declarat Jaume Duch Guillot, purtătorul de cuvânt şi directorul de comunicare al Legislativului UE, citat de digi24.

„Parlamentul UE este angajat într-un mecanism transparent, dar acum sigur că vor fi propuşi alţi trei comisari de către România, Ungaria şi Franţa. Vom iniţia în Parlament examinarea candidaturilor.

Cred că nu va mai fi posibil să respectăm data de 1 noiembrie, am merge spre 1 decembrie”, a afirmat oficialul european, potrivit Mediafax.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri