Caută
Close this search box.

SCANDAL URIAȘ în PSD. Au dat bani grei pentru alegeri și au rămas fără ei. Doar Rovana i-a primit înapoi

Un nou scandal e pe cale să izbucnească în partidul premierului Viorica Dăncilă. Mai mulți social-democrați amenință cu procese pentru că nu și-au primit înapoi banii dați pentru campania electorală de la europarlamentare. O excepție a existat, totuși! Este vorba despre Rovana Plumb, care și-a recuperat contribuția de 800 de mii de lei, după cum chiar ea a confirmat pentru Europa Liberă, preluat de Realitatea TV.

Rovana Plumb a declarat, pentru Europa Liberă, că joi a încasat de la partid 800 de mii de lei, iar în aceeași zi a transferat întreaga sumă pentru stingerea împrumutului din campania pentru europarlamentare.

Anunțul i-a supărat pe unii dintre candidații PSD care au contribuit la europarlamentare, iar acum se simt discriminați. Ei nu înțeleg de ce Rovana Plumb a primit în cont cei 800 de mii de lei, dar lor nu se aplică același tratament.

Surse din PSD au declarat pentru Europa Liberă că mai mulți europarlamentari au fost informați că partidul nu are bani acum pentru a le plăti și lor sumele cu care au contribuit, deoarece este nevoie de bani în campania pentru prezidențiale. Potrivit surselor citate, acestora li s-a promis că vor primi banii după alegerile din noiembrie.

Suma cu care au contribuit candidații pentru campania de la europarlamentare s-a ridicat la 3,4 milioane de lei. Unii, însă, nici măcar nu și-au văzut obiectivul atins. Este și cazul Nataliei Intotero, care a contribuit cu 200 de mii de lei, dar nu a prins un post de europarlamentar. Aceasta susține că banii provin din economiile personale și cere partidului să-i restituie în următoarele zile, conform Realitatea TV.

„Până în momentul de față nu am primit banii, așteptăm să îi primim. Am aflat și eu că Rovana Plumb a primit banii, sper ca în cel mai scurt timp să primim și noi. Noi am depus banii conform legii și, conform legii, aștept să mi restituie în același timp, fără a exista discriminare. Dacă nu, vom face demersurile legale care se impun împotriva celor care nu returnează banii”, a spus Natalia Intotero pentru Europa Liberă, preluat de Realitatea TV.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri