Caută
Close this search box.

Cornel Dinu, omul care a jucat cu Pele și Bobby Moore, despre Contra și IMPOSTORUL BURLEANU. Limbaj vehement, dar justificat

România a ratat șansa calificării directe la EURO după înfrângerea cu Suedia, iar Cornel Dinu a avut o reacție dură la adresa selecționerului Cosmin Contra și a membrilor Federației Române de Fotbal. „Mister” recunoaște că că de mulți ani echipa României nu fost depășită atât de clar de un adversar, iar Contra trebuie să plece.

Cornel Dinu îi cere demisia lui Cosmin Contra

Cornel Dinu, omul care la 22 de ani juca la un turneu final de campionat mondial, luptând pe teren cu Pele, Tostao, Jairzinho, Bobby Moore sau Bobby Charlton, a avut o reacție vehementă – dar pe deplin justificată – după ce prima reprezentativă a ratat calificarea la Campionatul European. „Mister” declară că selecționerul ar trebui să renunțe la post, după prestației echipei din meciul cu Suedia, comparată cu a unei formații de liga a treia. Mai mult, Dinu atacă atitudinea lui Mihai Stoichiță și a lui Răzvan Burleanu.

Uite ce bucurie, Stoichiţă se pupă cu toată lumea, e fericire! Uite-l şi pe impostorul de Burleanu, e seară reuşită. Am stat să mă gândesc şi m-am gândit o perioadă când dracu’ a mai fost diferenţa asta şi sfidarea ca joc şi ca atitudine între o echipă străină şi echipa naţionala României. Aveai senzaţia că joacă o echipă de Divizia C cu o echipă de prima ligă. Dar nu de la noi, că la noi valorile sunt apropiate. FRF trebuie să încheie conturile cu Contra și să-i strângă frumos mâna, dar în ușă!”, a declarat Cornel Dinu la Telekomsport.

„Nu a fost diferența asta niciodată în istoria naționalei”

Cornel Dinu a comentat și prestația echipei naționale din meciul cu Suedia, declarând că nu a fost niciodată în istoria primei reprezentative o diferență atât de mare față de adversar.

Nu a fost distanţa asta de joc, diferenţa de execuţii, de aşezare, de cunoaştere a fotbalului niciodată în istoria echipei naţionale. Eu dacă aş fi, dar nu pot să fiu în situaţia asta, pentru faptul că joc cu o echipă naţională care îşi permite să vină cu berea şi cu şampania că ştie că are nişte proşti în faţă, a doua zi m-aş lăsa de fotbal”, a adăugat Dinu.

Un răspuns

  1. Doar pentru ca a jucat fotbal in tinerete (deci nu a lupta -sportivii nu lupta) impotriva unor sportivi de notoritate mondiala nu inseamna ca acum, la varsta a-III-a are dreptate in probleme de actualitate.
    Este insa sigur ca inca este intoxicat cu doctrina comunisto-securista. Logica asta este de fapt ilogica, prin Hagi este rege, o generatie de aur fals si un Becali care aduce oi in Bucuresti si primul om de afaceri al Romaniei si capo di tutti capi in fotbal azi si fost tuter a lui Ceausescu fiul. Pe aceste baze si cu acesti oameni viitorul este mai rqu ca trecutul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri