Caută
Close this search box.

Protest sindical la CCR

Aproximativ 100 de sindicaliști din Blocul Național Sindical (BNS) protestează, miercuri, în fața Curții Constituționale, pentru a atrage atenția cu privire la OUG 79/2017, aceștia subliniind că peste 1 milion de salariați au fost afectați de transferul contribuțiilor de la angajator la angajat.

Dumitru Costin, președintele BNS, a declarat, pentru Mediafax, că prin protest, sindicaliștii vor să atragă atenția judecătorilor constituționali că se produce o întârziere „suspectă” a modului în care 19 dosare care au ajuns la CCR, începând cu noiembrie anul trecut, stau fără să fi fost preluate și că România stă „într-o incertitudine uriașă”, din cauza OUG 79/2017.

„Blocul Național Sindical se află într-un pichet de protest în fața Curții Constituționale, încercând să atragă atenția domnului Valer Dorneanu, cât și celorlalți judecători asupra faptului că în opinia noastră se produce o întârziere suspectă a modului în care 19 dosare care au ajuns la Curte, începând cu noiembrie anul trecut, stau fără să fi fost preluate și băgate în analiză de către judecătorii Curții. Este vorba de 19 dosare care au fost făcute de angajați și salariați și care vizează transferul contribuțiilor de la angajator la angajat, care au fost depuse în instanțe și au plecat la CCR, unde zac de 25 de luni (…) România stă într-o incertitudine uriașă, pentru că de 2 ani stăm cu această Ordonanță, care a plecat în noiembrie 2017 de la Guvern la Parlament, iar la vremea respectivă Parlamentul și-a asumat proiectul de lege de aprobare a acestei Ordonanțe și de transformare a acesteia în lege în procedura de urgență, iar de atunci au trecut 25 de luni. Parlamentul doarme suspect pe această Ordonanță, iar pe de altă parte președintele CCR de asemenea au lăsat într-o lungă și suspectă așteptare aceste dosare care sunt pe masa lor și care toate vizează acest blestemat act normativ”, a spus Dumitru Costin.

Oamenii au venit în fața CCR cu vuvuzele, steaguri ale BNS și pancarte pe care au scris că OUG 79 este „sursa de instabilitate a sistemului de securitate socială din România” dar și că „răbdarea noastră are o limită. De mai bine de un an așteptăm să judecați dosarele ce vizează OUG 79/2017”.

Blocul Național Sindical (BNS) a anunțat că protestul din fața CCR va continua și joi, între orele 9.00-12.00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri