Caută
Close this search box.

În ce argou de mahala vorbeşte Olguţa Vasilescu despre situaţia politică

Olguţa Vasilescu

Lia Olguţa Vasilescu, lider de seamă al PSD, şi-a început noul an cu o salbă de expresii golăneşti, împrumutate din limbajul interlopilor. Ea s-a remarcat şi în cursul anului 2019 folosind expresii asemănătoare.

Încă de pe 1 ianuarie, Olguţa Vasilescu a trântit un „fraierii o muşcaseră”, cu referire la românii care ar fi fost înşelaţi de noul Guvernul Orban, în legătură cu ieftinirea carburanţilor. „Fraierii o muşcaseră” – este o expresie din mediul interlopilor.

„Fraierii o muşcaseră… Credeau că de azi se ieftineşte carburantul… A ‘muncit’ guvernul PNL şi de Revelion, doar ca să nu se întâmple…”, a scris Vasilescu pe Facebook.

Olguţa Vasilescu nu a avut nici o jenă să recurgă la expresii similare chiar şi în timpul lansării oficiale a candidaturii Vioricai Dăncilă la prezidenţiale. Într-un discurs în faţa a mii de pesedişti, ea a făcut referire la o expresie suburbană: „are plin frigiderul”:

„Tragic este însă altceva. Că guvernează un partid care în alegeri are 20% şi trece în Opoziţie un partid care a luat 46% la alegeri. Cum s-a întâmplat asta, dragi colegi? Prin trădarea fostului nostru coleg de partid, Victor Ponta. Care ne spune acum că are telefonul plin cu mesaje de la PSD-isti. Eu zic să se uite în frigider”, a spus şefa PSD Craiova.

Olguţa Vasilescu, fost membru de frunte PRM, lansează deseori invective în spaţiul public, spunând deseori că ceilalţi sunt proşti. Recent, Vasilescu l-a catalogat drept retardat pe protestatarul Marian Moroşanu, care are un defect de vorbire, după ce a fost bătut de mineri, în iunie 1990.

Un răspuns

  1. Vai,vai ce pudici suntem,ne rusinam de nu ne vedem.Hai sa fim seriosi asta e un raspuns la tot ce au strigat 3 ani la rand o mana da haimanale,care nu aveau munca,nu nimic si stateau in strada si urlau si diaspora ii platea,sa faca circ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri