Caută
Close this search box.

Iulian Fota: Trump vs Europa, cel mai important e tratatul nuclear. România să fie înţeleaptă

iulian fota

Analistul Iulian Fota, fost consilier prezidenţial pe probleme de securitate naţională, nu crede că europenii vor fi prea bucuroşi de noua agendă anunţată de preşedintele american Donald Trump pentru Iran.

„În momentul acesta avem două agende pe Iran. Avem o agendă americană, tocmai a fost subliniată de domnul preşedinte Trump, şi avem vechea agendă, cea dezvoltată de preşedintele Obama cu europenii, pe care statele europene, Uniunea Europeană o mai menţin în viaţă.

Domnul preşedinte Trump a cerut înlocuirea vechii agende cu actuala agendă, cea propusă de dânsul, rămâne să vedem ce se va întâmpla, pentru că nu cred că este aşa de simplu. (…)

Elementul cel mai important din toată această agendă este renunţarea la tratatul nuclear, tratat pe care europenii au încercat până mai alaltăieri să-l salveze şi să-l ţină în viaţă. Acesta este elementul central (…) şi care va stârni cele mai multe discuţii şi al doilea element este cel al sancţiunilor.

Al treilea element este implicarea NATO în Orientul Mijlociu. Avem deja o nouă agendă americană, agenda Trump pentru Iran, dar asta poate fi considerată într-un sens mai larg şi un fel de agendă Trump pentru Orientul Mijlociu şi rămâne să vedem – europenii nu cred că vor primi această agendă prea bucuroşi. (…) Conferinţa de presă a fost, în egală măsură, pe Iran şi pentru iranieni, dar şi pentru aliaţii europeni, ceea ce o face să fie interesantă”, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, Iulian Fota.

El a arătat că Uniunea Europeană a făcut un apel la Iran să nu denunţe tratatul nuclear.

„Cel puţin până la Sărbători poziţia oficială a UE şi a unor state membre era în continuare aceea de încercare să salveze tratatul şi chiar am văzut (…) un apel al UE spre Iran în ideea de a nu denunţa tratatul.

Eu nu cred că această chestiune cu tratatul o să pice prea bine europenilor. Nu spun că o vor respinge sau nu, dar cred că nu sunt foarte bucuroşi de această propunere sau oricum sunt frământaţi de această propunere pentru că nu este chiar ceea ce Uniunea Europeană dorea să facă”, a precizat Fota.

Analistul susţine că şi în chestiunea unei implicări mai mari a NATO în Orientul Mijlociu, anunţată de Donald Trump, vor exista discuţii.

„NATO este implicată în Irak în acest moment, este adevărat cu o misiune limitată, punctuală, de pregătire. Ce ar însemna o implicare mai mare a NATO în Orientul Mijlociu vom vedea.

Un lucru la care mă gândesc de pe acum şi cred că va fi pe agendă: un număr mai mare de nave NATO care să patruleze zona Golfului pentru a proteja comerţul occidental pe acolo pentru că ştim că anul trecut Iranul a atacat câteva petroliere occidentale, a spus Fota.

În opinia acestuia, în contextul actual România trebuie să fie înţeleaptă.

„Noi, fiind îndrăgostiţi de ambele organizaţii – şi de NATO şi de UE, şi vrând să-i vedem rămânând împreună pe americani şi pe europeni continuând împreună va trebui să acţionăm exact în direcţia aceasta, dar concret ce ar însemna cred că trebuie făcută o altă discuţie”, a conchis fostul consilier prezidenţial.

Trump cere NATO implicare în Orientul Mijlociu şi anunţă noi sancţiuni împotriva Iranului VIDEO

Preşedintele Donald Trump a anunţat miercuri că SUA vor impune „imediat” noi sancţiuni împotriva Iranului până când acest stat „îşi va schimba comportamentul” şi că va cere NATO să se implice „mult mai mult” în Orientul Mijlociu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri