Caută
Close this search box.

L’Equipe. Prostia nu doare NICIODATĂ

Nu e prima dată când presa sportivă din Franța aruncă în mod total nejustificat cu mizerii. Și nu numai în sportivii români, ci și în alții, de pe întreaga suprafață a planetei. Au mai fost destule cazuri, cu fotbaliștii români, dar și cu Simona Halep, chiar după titlul cucerit superb de ea la Roland Garros.

Câtă vreme prostia nu doare, băieții de la L’Equipe pot scrie tot ce vor ei, nu vom auzi nici răcnete și nici țipete. Cum nu am auzit nici acum, când am citit cu stupoare – și cu silă – că, în opinia băiețașilor de pe malul Senei, a pierde cu 7-6 și 7-5, adică tie-break și prelungiri, înseamnă a fi… scalpat!  „Halep a fost scalpată de Muguruza”, titrează ”glorios” L’Equipe, de aceea vă spuneam că prostia nu doare, asta e cert, așa că, poate, NICI nu ar trebui să ne supărăm.

Sau poate că ar trebui. Are și prostia, undeva, limitele ei tolerabile.

Iar dacă ne gândim că Franța nu are nicio jucătoare în primele …40 ale lumii, în vreme ce Simona noastră a fost timp de 64 de săptămâni pe locul 1 mondial (!), precum și un amar de ani între primele 10 ale lumii, începem să mai înțelegem.

Păi, ia să vedem, ce au francezii ??? Nu au mai nimic, au cam zero în tenisul feminin, pentru că ABIA locul 41 e ocupat de drăgălașa Kiki Mladenovici, din mamă bosniacă și tată sârb,  devenită franțuzoaică între timp… Iar pe locul 46 este Caroline Garcia, un pic iberică și ea, pe ici, pe colo, așa, doar prin locurile esențiale. Să ne mai mirăm de titlurile și ”erudiția” ziariștilor francezi? Nici vorbă. Așadar, față de ”franțuzoaicele” de pe locurile 41 și 46, Simona e pe locul 3 și va mai urca.

Și tot așa cum ne-a obișnuit, cu un fair-play infinit superior fițelor, mofturilor și mizeriilor ”ziariștilor” francezi, Simona nu va protesta și nici nu se va plânge, trecând cu nemărginită eleganță peste această nouă vomă venită de la semizeii presei vestice.

PS. E vorba aici DOAR de presa sportivă din Franța, de fapt NUMAI de o parte a ei, în niciun caz de statul și poporul francez, care sunt și înseamnă cu totul altceva decât imberbii și imaturii de la Equipe. Tradiția nu justifică și nici nu acoperă mizeria.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri