Mirella Freni, una dintre cele mai mari soprane italiene, a decedat duminică, la vârsta de 84 de ani, în locuinţa sa din Modena, după o suferinţă îndelungată, au declarat pentru presa italiană oficiali locali, citaţi de AFP.

Anunţul a generat imediat numeroase mesaje de regret pe site-urile specializate din domeniul oprei din întreaga lume.

Soprana s-a născut la Modena (nord), la fel ca tenorul Luciano Pavarotti, căruia i-a fost parteneră pe scenă şi una dintre bunele sale prietene.

Mirella şi Luciano Pavarotti au avut aceeaşi doică, în condiţiile în mamele lor, care lucrau la aceeaşi fabrică de tutun, nu puteau să îi alăpteze.

Freni a fost una dintre vedetele de „după Callas” la Scala din Milano.

Soprana a strălucit în special în roluri din repertoriul italian, cum ar fi în cel al lui Mimi („La Boheme”, de Puccini) sau al Desdemonei („Otello”, de Verdi).

Mirella Freni a fost foarte apreciată de Herbert von Karajan, care a distribuit-o în numeroase opere italiene.

Artista a fost căsătorită cu cântăreţul de operă bulgar Nicolai Ghiaurov, care a motivat-o să abordeze şi repertoriul rusesc.

S-a retras din lumea liricii la Opera din Washington, în 2005, la vârsta de 70 de ani, după ce a interpretat-o pe Jeanne d’Arc, după o jumătate de secol de mare carieră internaţională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 5 =