Caută
Close this search box.

PSD a decis CINE va coordona campaniile electorale: Nici un condamnat nu va candida sub sigla partidului

ciolacu

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni, la finalul ședinței CEx, că au fost desemnaţi doi europarlamentari care vor conduce campaniile electorale ale partidului în 2020.

„Prioritatea este strategia partidului și organizarea partidului pentru orice fel de alegeri. Domnul Claudiu Manda o să fie șeful de campanie. Va lucra alături de Mihai Tudose.

FOTO: b1.ro

Doi oameni care știu să facă alegeri și care au câștigat alegeri. Au termen până miercuri să vină cu echipa de campanie. Echipa va fi completată cu oameni pe regiuni”, a declarat Marcel Ciolacu.

Europarlamentarul Mihai Tudose a declarat pentru siteul DeBraila.ro că „va fi o selecție riguroasă a candidaților” și că nici un condamnat penal nu va candida sub sigla PSD.

„Eu și domnul Manda nu fugim de muncă și încercăm să facem tot ce putem astfel încât noul PSD să arate așa cum trebuie, așa cum își doresc românii. Va fi o selecție riguroasă a candidaților.(…)

Nici măcar o singură persoană care să fie condamnată definitiv nu va candida sub sigla PSD. Asta trebuie uitată! Nu va exista nici măcar un singur candidat condamnat definitiv”, a declarat fostul premier, citat de Digi24.

Recent, europarlamentarul Claudiu Manda declara că PSD nu va mai susține proști în funcții publice.

„Nu o să mai susținem proști în funcții publice ca să ne facă de râs, pentru că munca noastră de multe ori ne-o aruncă la coș capacitatea de a vorbi a unora sau altora, pe care din păcate i-am sprijinit. Toți, acolo în CEx, să ne asumăm greșelile, dar să nu le mai facem”, declara Claudiu Manda.

Un răspuns

  1. Daca va fi asa cum zice tovarasul, la urmatoarele alegeri psd nu va putea alinia nici un candidat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri