Caută
Close this search box.

Coronavirus în România. Noi măsuri impuse de autorităţi

coronavirus

Pentru combaterea coronavirusului, operatorii economici cu cel puţin 90 de angajaţi vor reface orarul de lucru al angajaţilor prin defalcarea orelor de începere a programului. Totul pentru a evita aglomeraţia din mijloacele de transport în comun, a declarat Raed Arafat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgentă (DSU). Este numai una dintre măsurile luate, ieri, de Grupului tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase.

Recomandarea decalării programului angajaţilor entităţilor private se va face în felul următor: unii angajaţi să înceapă programul la ora 8:00, alţii la ora 9:00, iar alţii la ora 10:00, arată Raed Arafat. Recomandarea se aplică la nivelul municipiului Bucureşti şi a municipiilor reşedinţă de judeţ, începând de mâine, 12 martie, până la data de 31 martie, cu posibilitatea de prelungire. Pentru instituţiile de stat, decalarea programului angajaţilor este obligatorie. Instituţiile publice care nu pot aplica aceste reguli, vor identifica soluţii alternative pentru evitarea utilizării de către angajaţi a mijloacelor de transport în comun în perioadele aglomerate

Activitatea muzeelor este suspendată până pe 31 martie, iar autorităţile recomandă ca universităţile să suspende cursurile.

În acelaşi timp, Raed Arafat a anunţat că orice activităţi religioase, artistice sau sportive în spaţii închise în care sunt implicate cel puţin 100 de persoane vor fi interzise. Măsura este valabilă până pe data de 31 martie, cu posibilitatea de prelungire.

Apoi, distribuirea în afara ţării a medicamentelor şi materialelor sanitare folosite pentru combaterea coronavirusului a fost suspendată pentru următoarele 6 luni.

„La nevoie, structurile poliţiei şi jandarmeriei asigură măsurile de ordine publică şi însoţire necesare, inclusiv fluidizarea circulaţiei rutiere pe traseele de deplasare cu ocazia transporturilor realizate pentru gestionarea tuturor situaţiilor ce vizează fenomenul coronavirus. Apoi, în caz de necesitate, structurile poliţiei, jandarmeriei şi poliţiei locale desfăşoară măsuri de menţinere a ordinii publice în proximitatea locaţiilor unde sunt plasate persoane în carantină sau se realizează activităţi medicale specifice”, a mai spus şeful DSU.

Raed Arafat s-a referit şi la situaţia înregistrată in unele puncte de trecere a frontieră. „De asemenea, noaptea trecută, imediat după şedinţa de guvern, a fost constituită o Celulă de criză la Ministerul Afacerilor Interne, cu privire la aglomeraţiile din punctele de trecere a frontierei din vestul României şi organizată o videoconferinţă cu prefecţii din toate judeţele şi municipiul Bucureşti, cărora le-au fost transmise deciziile şi măsurile rapide de aplicat pentru fluidizarea traficului din frontieră şi în ţară. Astfel, a fost suplimentat numărul de medici din punctele vamale şi s-au evaluat epidemiologic toţi cetăţenii români şi străini veniţi din zonele cu focare de infecţie cu COVID-19. Pentru aceştia s-au organizat imediat convoaie de maxim 10 autoturisme, flancate de echipaje de poliţie şi jandarmerie care i-au escortat până în judeţele de domiciliu, unde au fost aşteptaţi de prefecţi şi autorităţi pentru a fi introduşi în centrele de carantină. Astfel, în această dimineaţă, în jurul orei 03.00, punctul de trecere a frontierei a fost liber. Totodată, direcţiile de sănătatea publică au fost aplicat amenzi în cuantum de 20.000 de lei (peste 4000 euro), în următoarele cazuri: La Hunedoara, două persoane au declarat că sosesc din Italia, dintr-o zonă neafectată de risc epidemiologic, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că aceştia provin dintr-o zonă aflată în carantină. La Călăraşi, două persoane care au declarat la intrarea în ţară că se vor autoizola la domiciliu, însă până în acest moment nu au ajuns la locul indicat. La Suceava, o persoană care a declarat la intrarea în ţară că se vor autoizola la domiciliu, însă până în acest moment nu au ajuns la locul indicat şi a fost găsit la domiciliul socrului său. În acest moment, sunt 752 de persoane aflate în carantină, persoane care au sosit în România, cu escală, din zonele de risc”, a precizat Arafat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri