Caută
Close this search box.

Sucevean întors din Italia se plimba pe străzi cu 30 de papagali şi un câine

Un sucevean revenit din Italia a fost prins de poliţişti în timp ce se plimba pe străzi cu 30 de papagali şi  cucâinele de companie, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu. A fost dus direct în carantină.

Totodată, poliţiştii suceveni au aplicat, în timpul acţiunilor de joi, 187 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 335.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Ordonanţei Militare nr. 3 privind circulaţia persoanelor.

O persoană a fost amendată de poliţişti cu 5.000 de lei deoarece nu a respectat măsura autoizolării.

La rândul lor, jandarmii suceveni au aplicat zece sancţiuni contravenţionale în sumă totală de 2.900 de lei unor persoane care au ieşit din case în ciuda restricţiei de circulaţie din Ordonanţa Militară nr. 3, potrivit Agerpres.

„Facem apel încă o dată către cetăţeni să respecte restricţiile de deplasare şi să apeleze la completarea declaraţiilor pe propria răspundere doar în situaţiile limitativ prevăzute.

Sperăm ca toată lumea să înţeleagă că aceste măsuri sunt în interesul nostru, al tuturor, şi al celor dragi nouă. Ca poliţişti ne facem datoria şi încercăm să înţelegem toate situaţiile şi să le abordăm profesionist, dar şi uman”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri