Caută
Close this search box.

Trupa care a făcut furori în urmă cu 20 de ani se reuneşte! Fanii sunt în delir

Au făcut furori în perioada 1999-2006 şi au fost iubite de milioane de adolescente, care şi ar fi dorit să le mai vadă cântând împreună.

Una dintre cele mai îndrăgite trupe muzicale din România, A.S.I.A, se reuneşte în formula care le a consacrat. Anca Neacşu, Sorana Mohamad, Irina Nicolae şi Anemona Niculescu vor urca din nou împreună pe scenă la 21 de ani de la înfiinţarea trupei, într un spectacol de aniversare a celui care a format trupa., compozitorul Adrian Ordean.

Fetele care au lansat hiturile„Dă-mi nopţile înapoi”, „Sună periculos” şi „Nopţi albe”, ar fi trebuit să se reunească mai repede, dar pandemia de coronavirus le a încurcat planurileastfel că, proiectul s-a amânat până la toamnă.

„Trebuia să se întâmple în aprilie, dar evenimentul a fost mutat, la fel ca toate celelalte, spre finalul acestui an. Va fi prima formulă a trupei, adică eu, Anca Neacşu, Irina Nicolae şi Anemona Niculescu.

Noi vorbim în continuare şi ţinem legătura pe grupul nostru de WhatsApp. Unele dintre fete intră mai rar pe aplicaţie, dar când au timp, citesc toate mesajele şi răspund. Momentan, stăm toate acasă. Eu mi-am închis restaurantul şi pregătesc noi meniuri şi surprize pentru atunci când vom redeschide”, a spus Sorana Mohamad.

Evenimentul a fost programat la Sala Palatului pe 21 noiembrie, de la ora 19.30, iar biletele se află la vânzare online, cu preţuri de 100 de lei, 150 de lei şi 200 de lei, în funcţie de categoria locurilor, informează Click.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri