Caută
Close this search box.

Asociația Reset cere demiterea profesorului Streinu-Cercel

Asociaţia civică Reset îi solicită ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, prin intermediul unei scrisori deschise, să-l demită pe directorul Adrian Streinu Cercel de la conducerea Institutului Boli Infecţioase Prof. Dr. ‘Matei Balş’ din Bucureşti.

Membrii Reset arată că solicitarea vine ca urmare a şirului declaraţiilor „controversate” făcute de reputatul medic în contextul epidemiei de Sars Cov-19, cea mai criticată şi controversată dintre acestea făcând referire la „Programul VACANŢA MARE de prevenire a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2/COVID 19”.

„De la izbucnirea focarelor de infecţie cu Covid-19, Institutul de Boli Infecţioase ‘Prof. Dr. Matei Balş’ a fost în centrul atenţiei prin persoana dr. Adrian Streinu-Cercel, directorul acestui prestigios institut. De la începutul declarării stării de urgenţă, domnul Cercel s-a remarcat prin afirmaţii controversate, neînsoţite de dovezi ştiinţifice sau chiar hazardate. În 27 ianuarie, de exemplu, dr. Cercel ne asigura că ‘acest virus este de 10 ori mai slab decât virusul gripal’ sau că ‘Hubei e un punctişor pe harta Chinei. Înseamnă că riscul ca un astfel de caz să ajungă în România e substanţial redus’. Acelaşi medic, specialist în boli infecţioase, ne explica recent că ‘alcoolul sanitar nu este bun, nu foloseşte la nimic. Spirtul medicinal nu e bun’. Toate aceste declaraţii au fost contrazise de alţi experţi, precum şi de realitate. Cea mai recentă ‘realizare’ a domnului Streinu-Cercel o reprezintă elaborarea unui plan intitulat „Programul VACANŢA MARE de prevenire a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2/COVID 19″, care are mai degrabă accente anecdotice decât o rigurozitate proporţională cu situaţia medicală în care ne aflăm”, spun activiştii de la Reset în scrisoarea adresată ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru.

Cei de la Reset amintesc de faptul că Adrian Streinu Cercel a propus, printre altele, adoptarea unor măsuri precum izolarea persoanelor de peste 65 de ani, astfel încât să fie ţinute singure sau cu persoane de aceeaşi vârstă, inclusiv în hoteluri rechiziţionate, izolarea totală a celor din grupa de vârstă 40-65 de ani.

„Planul domnului Cercel îi excede cu mult aria de competenţă, ajungând să propună măsuri fiscale, administrative, casnice (oamenii să facă curat în casă) şi chiar formarea unui guvern antipandemic. Astfel de declaraţii controversate şi hazardate ale unei persoane aflate în fruntea unui astfel de institut conduc la scăderea încrederii cetăţenilor în instituţiile statului şi decredibilizează acţiunile acestuia. În urma apelurilor repetate ale autorităţilor, mulţi dintre cetăţeni au înţeles gravitatea situaţiei şi au ales să respecte măsurile de autoizolare la domiciliu în ultimele 5-6 săptămâni”, se menţionează în scrisoarea deschisă a Asociaţiei Reset.

Asociaţia civică atrage atenţia că în aceste condiţii de incertitudine, psihicul uman poate reacţiona prin puternice stări de anxietate, iritabilitate, simptome de depresie, iar îngrădirea libertăţii de mişcare poate fi percepută ca o privare de libertate în sens larg. În aceste condiţii, „este nevoie ca cetăţenilor să li se prezinte măsuri clare, coerente, iar nu să li se inducă panica”.

„Pe lângă a câştiga lupta cu noul virus, la fel de importantă este şi lupta cu stresul: iar în acest caz, igiena psihică şi emoţională sunt esenţiale. Este util să ne spălăm regulat pe mâini, să respectăm regulile de izolare şi distanţare fizică, însă este nevoie şi de păstrarea unei igiene emoţionale. Autorităţile trebuie să se asigure că prin informaţiile transmise de către reprezentanţii instituţiilor, în rândul cetăţenilor se induce un sentiment de stabilitate şi siguranţă, nicidecum percepţia îndepărtării acestora din mediul lor familial. Asemenea măsuri extreme propuse de dl Cercel pot agrava şi mai mult situaţia, subminând întregul demers de combatere a acestei epidemii prin măsuri graduale, coerente şi ţintite. În lumina celor de mai sus, având în vedere declaraţiile controversate ale dlui dr. Cercel şi măsurile absurde propuse în ‘Programul VACANŢA MARE de prevenire a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2/COVID 19’, vă solicităm, dle ministru Nelu Tătaru, să procedaţi la demiterea dlui dr. Adrian Streinu Cercel din funcţia director al Institutului Boli Infecţioase Prof. Dr. Matei Balş”, se mai afirmă în concluzia scrisorii deschise a Asociaţiei Reset.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri