Caută
Close this search box.

FOTO. A murit unul din cei mai mari antrenori de fotbal ai lumii

Singurul tehnician din istorie care a antrenat Atletico Madrid, Real Madrid și Barcelona. a murit la vârsta de 71 de ani și lasă un imens gol în sufletele microbiștilor și ale tuturor iubitorilor de fotbal și de sport din lume.

Radomir Antic a fost unul dintre cei mai mari antrenori din istoria fotbalului iberic și mondial. El a reușit să câștige titlul și cupa în Spania după un sezon admirabil la comanda lui Atletico Madrid în 1996.

Antrenorul sârb a pregătit și naționala țării sale între anii 2008 și 2010 și a fost aproape să preia naționala României în 2016.

„Odată cu pierderea lui Radomir, am pierdut o bucată din inima clubului”, a declarat Miguel Angel Gil, președintele clubului Atletico Madrid.

Trebuia să antreneze și Naționala României

Agentul Florin Iacob a dezvăluit că Radomir Antic a fost aproape să ajungă pe banca tehnică a echipei naționale în 2016, însă negocierile au căzut pentru că tehnicianul sârb a fost nevoit să se interneze în spital, iar Cristoph Daum a fost ales în locul său.

„Am vorbit atunci cu Andrei Vochin și mi-a spus că vor un antrenor străin, asta era decizia Federației. Eu l-am întrebat ‘Pot să îți propun și eu pe cineva?’ Și mi-a răspuns ‘Sigur, poți să-mi propui’.

Eu am o relație foarte bună cu Radomir Antic, am vorbit cu el și mi-a spus ‘Da, Florine, m-ar interesa, dar nu știu cât timp am eu să intru în tratative. Discută tu și vedem ce iese”.

„El era într-o perioadă pre-convalescență, Federația a preluat cu interes propunerea, chiar dacă discutaseră în principiu cu Daum, se încadra în profilul dorit de Federație.

Apoi s-a internat în spital și mi-a spus că cel puțin 2-3 săptămâni nu poate să vorbească cu nimeni despre nimic.

Federația era constrânsă să găsească o soluție pentru că avea timp foarte puțin la dispoziție. Așa s-a concluzionat și l-au ales pe Daum. Dacă ar fi putut Antic să continue discuțiile, cu siguranță era un antrenor foarte bun”, a mai spus agentul Florin Iacob.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri