Caută
Close this search box.

Incendiul de la ferma de porci din Periș nu a fost stins: POLUARE intensă în București și Ilfov

Incendiul de la ferma de porci din Periș încă nu a fost stins, la două zile de la izbucnirea acestuia și continuă să polueze intens Bucureștiul și localitățile din Ilfov.

Potrivit Hotnews, întâi a luat foc vegetația uscată de la fermă, apoi focul a ajuns la batalele unde erau depozitate dejecțiile de la ferma de porci, două gropi uriașe cu o dimensiune de 100/200m și o adâncime de circa 7 metri, iar de atunci focul arde mocnic, fecalele uscate fiind un combustibil.

Daniel Vasile, purtătorul de cuvând al ISU București spune că până la finalul zilei focul ar putea fi stins.

”Sunt 16 autospeciale la fața locului, s-a lucrat în schimburi. Ca suprafață, în unul dintre batale ar mai fi de ars 200 mp, iar în cealaltă 4.000 mp, din 10.000 cât avea fiecare.Pentru alimentarea cu apă, au găsit un canal de irigații la circa 1 km distantă. Este ardere mocnită. Cei de la fața locului estimează că până spre seară vor reuși să stingă focul”, a declarat Daniel Vasile, citat de HotNews.ro.

Foto: ISU Bucuresti-Ilfov

Incendiul a izbucnit marți dimineață, în jurul orei 9.00.

Proprietarul fermei avea obligația să golească batatlele și să ecologizeze zona, lucru care nu s-a întâmplat.

Ferma a intrat în faliment, iar povestea ei dezvăluie legături de afaceri cu familia fostului lider PSD, Liviu Dragnea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri