Caută
Close this search box.

O scriitoare şi-a dat în judecată personajul principal din carte

O scriitoare din Târgu Jiu a declarat război unei femei de 81 de ani din Iaşi, personajul principal al ultimei sale cărţi. Valeria Certăzeanu Zorilă spune că personajul ei, Nina Grigoraş Vicol, s-a semnat drept coautor pe cartea scrisă de ea, având complicitatea directorului editurii.

Acuzată susţine însă că volumul a fost realizat pe baza manuscriselor sale, iar numele ei pe coperta era firesc. Valeria Certăzeanu este în prezent în litigiu cu personajul şi editorul. Valentin Mihai Bohătereţ, directorul Fundaţiei Academice pentru progres rural „Terra Nostra”, editorul cărţii, spune că el este o victimă a neînţelegerii dintre cele două femei, devenite din prietene duşmance pe viaţă şi pe moarte.

Valeria Certăzeanu Zorilă şi Nina Gigoraş Vicol, în vârstă de 56, respectiv 81 de ani, s-au cunoscut întâmplător în urmă cu aproape şase ani, într-o vacanţă la Sângeorz-Băi. „Eu stăteam pe o bancă şi scriam şi ea a venit la mine şi a început să-mi povestească despre ea. Văzând că scriu, mi-a luat numărul de telefon şi apoi a început să mă sune, să-mi trimită scrisori. Eu scriu în general despre oameni, în context istoric. Mi-a cerut astfel să o plasez într-un volum că personaj principal, ea fiind refugiată din Basarabia de la 14 ani. Era foarte bolnavă şi în vârstă şi am îndrăgit-o, am ţinut foarte mult la ea. Am vrut să-i fac o bucurie înainte de moarte”, a declarat Valeria Certăzeanu.

Cele două cunoştinţe au devenit aşadar prietene şi, ulterior, colaboratoare. „Între noi nu a fost nici un contract. Dar ea mi-a spus că, dacă o transform în subiectul principal, un prieten de-al ei, Valentin Mihai Bohateret, director al unei edituri, mă va ajuta să-mi public cartea gratis în 1.000 de exemplare. Eu nu am o situaţie materială foarte bună, aşa că am acceptat”, a declarat Valeria Certăzeanu. Scriitoarea susţine că atunci avea pe masa de lucru trei capitole: „Tragicul anilor 1940”, „Revoluţia din 1989. Intrarea în Uniunea Europeană” şi „Mrs Lazara”, care aveau să fie ulterior publicate într-un singur volum.

„Nina Vicol mi-a trimis date despre ea, scrisori, a devenit personajul principal, care apărea în toate cele trei capitole. Mi-a povestit foarte multe lucruri despre ea, chiar şi aventurile sexuale cu soţul ei. Am selectat însă doar câteva dintre ele, nu puteam să fac din personajul principal o aventurieră”, susţine Valeria Certazeanu.

Relaţia de prietenie şi colaborarea dintre cele două femei a continuat până în vara anului 2005, când Valeria Certazeanu a terminat de scris cartea. „Am venit atunci în Iaşi. Ea m-a aşteptat în gară şi apoi am mers la ea acasă. M-a pus să-i citesc toată cartea, 275 de pagini, foaie cu foaie, până dimineaţa. A văzut cât e de bună cartea, l-a sunat apoi pe Valentin Bohateret şi, pe la 10 dimineaţa, am mers pe strada Coşbuc, îmi amintesc şi acum, unde într-o cocioabă era secretara editurii. După ce mi-a descărcat CD-ul, mi-a spus că o va publica. Dar nu am semnat nici un contract”, a declarat autoarea.

Un răspuns

  1. cred ca are dreptate doamna in varsta, iar doamna scriitoare nu prea are caracter, a pacalit-o si acum spune „unde e „docomentul”” E RUSINOS@@!!! e clar cum 2+2 =4 !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri