Caută
Close this search box.

Orăștie: 5 angajaţi și 25 de bătrâni dintr-un cămin au COVID-19

Un număr de 25 de persoane, dintre cele 30 care sunt internate la un cămin de bătrâni din municipiul Orăştie, dar şi cinci angajaţi ai unităţii de asistenţă socială au fost confirmaţi pozitiv, duminică, la infecţia cu noul coronavirus, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara derulând o anchetă epidemiologică în acest caz.

Potrivit medicului şef al DSP Hunedoara, dr. Cecilia Birău, doi dintre bătrânii internaţi la căminul din Orăştie s-au prezentat, pe 8 aprilie, la spitalul din localitate pentru probleme de sănătate.

Deoarece prezentau şi formele unei infecţii respiratorii uşoare le-au fost prelevate probe şi pentru prezenţa virusului COVID-19, iar o zi mai târziu operaţiunea s-a extins la toţi rezidenţii căminului de bătrâni.

Ulterior, alte două persoane vârstnice au fost transportate la spital.

„Probele au confirmat prezenţa virusului COVID-19, atât pentru persoanele care erau internate în Spitalul Municipal Orăştie, cât şi pentru 21 dintre rezidenţii care erau în acest cămin pentru persoane vârstnice, dar şi pentru cinci dintre angajaţi”, a declarat, duminică, pentru Agerpres, medicul şef al DSP Hunedoara.

Ancheta epidemiologică a DSP Hunedoara a început din data de 8 aprilie şi este în derulare la căminul din Orăştie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri