Caută
Close this search box.

Orban, în debutul ședinței de Guvern: „Investițiile în infrastructura de sănătate sunt vitale pentru creșterea calității serviciilor de sănătate, care sunt acordate către cetățenii români”

guvernul

Investițiile în infrastructura de sănătate sunt vitale pentru creșterea calității serviciilor de sănătate, care sunt acordate către cetățenii români, a declarat premierul Ludovic Orban, joi, în debutul ședinței de Guvern, în care cabinetul liberal va adopta o Hotărâre pentru a aloca sumele necesare donației pe care România o va face Republicii Moldova, astfel încât săptămâna viitoare să poată fi transmise „materiale, echipamente, substanțe, medicamente, pentru că este mare nevoie” în „țara-soră de peste Prut”.

„După Iași, Cluj-Napoca, iată că s-a semnat și contractul de finanțare pentru realizarea Spitalului Regional Craiova. Aici menționez Ministerul Dezvoltării, Ministerul Sănătății și Ministerul Fondurilor Europene, care au tratat cu maximă seriozitate procedurile pentru construcția acestor spitale, și îi felicit pentru faptul că, iată, avem semnate contractele de finanțare, în condițiile în care este evident, pentru toată lumea, că investițiile în infrastructura de sănătate sunt vitale pentru creșterea calității serviciilor de sănătate, care sunt acordate către cetățenii români”, a declarat premierul Ludovic Orban, joi, în debutul ședinței de Guvern.

În aceeași ședință de Guvern, cabinetul condus de Ludovic Orban va adopta și Hotărârea, prin care va face o donație în sprijinul Republicii Moldova, „țara-soră de peste Prut”, care este la rândul ei afectată de efectele pandemiei de COVID-19.

„De asemenea, vreau să vă informez că, astăzi, am fost la Iași, unde am fost alături de o entuziastă și foarte frumoasă echipă de cadre medicale, medici, asistente, care în mod voluntar au plecat pentru o misiune de ajutorare a fraților noștri de pe Prut, care timp de 15 zile vor lucra în spitalele din Chișinău, Cahul și Bălți, pentru a trata pacienții din Republica Moldova și pentru a susține sistemul de sănătate greu încercat din țara-soră de peste Prut. Aici ne-am angajat că adoptăm Hotărârea de Guvern pentru alocarea sumei, pentru a face donația către Republica Moldova”, a adăugat primul-ministru.

Întrebată de Ludovic Orban dacă Guvernul e pregătit pentru a face donația către Republica Moldova, vicepremierul Raluca Turcan a răspuns: „Da, astăzi se află pe ordinea de zi acest act normativ, prin care se aprobă această donație”.

„Cred că este foarte important ca, într-un timp cât mai scurt, să finalizăm procedurile, după adoptarea Hotărârii de Guvern, și săptămâna viitoare să putem transmite aceste materiale, echipamente, substanțe, medicamente, pentru că este mare nevoie. În Basarabia există o penurie de astfel de materiale și cred că noi acum, după ce am reușit să stabilizăm situația de la noi, trebuie să ne arătăm solidaritatea către Republica Moldova”, a adăugat Ludovic Orban.

Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, a subliniat că, „referitor la ajutorul pentru Republica Moldova, a fost aprobată astăzi suma necesară din fondul de rezervă, deci au fost luate toate avizele, nu este nicio problemă la Ministerul Finanțelor Publice”.

„Deci o vom aloca in Fondul de Rezervă aflat la dispoziția Guvernului”, a remarcat prim-ministrul Ludovic Orban.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri