Papa Francisc a condus în Vinerea Sfântă o procesiune fără precedent a Drumului Crucii în piaţa goală a Bazilicii Sfântul Petru, din cauza măsurilor restrictive impuse de epidemia COVID-19, eveniment ce a fost transmis în streaming, informează dpa.

Vinerea Mare marchează ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit şi a murit. Procesiunea Via Crucis (Drumul Crucii) reface ultimele ore ale drumului spre Golgota iar în cadrul ei au loc 14 opriri.

A fost prima dată din 1963 când această procesiune nu a avut loc la Colosseum, aşa cum se întâmpla în vremuri normale, când evenimentul religios atrăgea zeci de mii de pelerini.

Pe 10 aprilie însă, nu mai mult de 12 oameni au purtat, cu rândul, Crucea în jurul Obeliscului din mijlocul pieţei Vaticanului, după care s-au îndreptat spre platforma de lângă intrarea în bazilică, unde au predat-o Suveranului Pontif.

Papa Francisc, în vârstă de 83 de ani, a urmărit procesiunea de pe un podium acoperit din afara bazilicii, unde erau aprinse lumânări. În noaptea blândă şi caldă, doar pescăruşii ce zburau deasupra pieţei se puteau auzi.

În faţa podiumului a fost instalat crucifixul Sfântului Marcellus, o cruce dintr-o biserică din centrul Romei, venerată pentru că a pus capăt unei ciumă în secolul al XVI-lea şi care a mai fost expus în cadrul altor evenimente papale recente.

La fiecare oprire din timpul procesiunii s-au citit meditaţii. Printre autorii acestora se numără deţinuţi ai unei închisori din nordul Italiei, un paznic de închisoare, părinţii unei fete ucise, fiica unui condamnat pe viaţă şi un preot victimă a unei erori judiciare.

„Viaţa m-a obligat să devin adult fără să fi fost vreodată copil. În casa mea, totul este o Via Crucis: tata este unul dintre cei condamnaţi la închisoare pe viaţă”, a scris fiica acestuia.

Mai devreme în cursul zilei de vineri, Papa Francisc a condus o ceremonie a Patimilor Domnului în Bazilica Sfântului Petru, în care omilia a fost rostită de predicatorul Casei Pontificale, părintele Raniero Cantalamessa.

„A fost nevoie de cel mai mic şi cel mai lipsit de formă element al naturii, un virus, pentru a ne aminti că suntem muritori, că puterea şi tehnologia militară nu sunt suficiente pentru a ne salva”, a spus el.

În omilie, Cantalamessa a insistat asupra faptului că pandemia nu a fost o pedeapsă divină.”Dumnezeu este aliatul nostru, nu aliatul virusului”, a subliniat predicatorul.

„Dacă aceste flageluri ar fi pedepse ale lui Dumnezeu, nu s-ar explica de ce ele lovesc la fel pe cei buni şi pe cei răi şi de ce săracii suferă de obicei cele mai grave consecinţe. Sunt mai păcătoşi decât alţii?”

Toate sărbătorile papale din Săptămâna Sfântă, perioadă ce precede duminica Paştelui, au loc fără public. Paştele catolic, sărbătorit anul acesta pe 12 aprilie, este cea mai importantă sărbătoare din calendarul creştin, marcând învierea Mântuitorului lumii, Iisus Hristos.

310 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

6 + 4 =