Caută
Close this search box.

Alfred Simonis (PSD) a dezinformat despre românii morţi în Germania

psd

Deputatul PSD Alfred Simonis, şeful deputaţilor PSD, a lansat o dezinformare de proporţii, când a susţinut că mai mulţi români au murit la cules de sparanghel în Germania. Adevărul este că nici un român nu a murit, evidenţiază factual.ro, primul site de fact-checking pe politicile şi declaraţiile publice din România.

„Guvernul Orban trebuie să trimită urgent avioane militare pentru a aduce în ţara romanii pe care i-a dus să se infecteze în Germania la cules de sparanghel! Au murit deja oameni acolo! Alţi 200 sunt infectaţi şi nu au parte de niciun ajutor!”, a susţinut Simonis, pe 28 aprilie 2020.

În 5 mai 2020, în urma unei solicitări trimise în baza Legii 544/2001, Ministerul Afacerilor Externe le-a transmis celor de la factual.ro că „nu a fost semnalat niciun deces în rândul lucrătorilor sezonieri care au ajuns pe teritoriul Republicii Federale Germania”.

„(…) nu a fost semnalat niciun deces în rândul lucrătorilor sezonieri care au ajuns pe teritoriul Republicii Federale Germania după adoptarea restricţiilor de călătorie în contextul pandemiei de COVID-19. Persoana decedată la care faceţi referire a sosit pe teritoriul Republicii Federale Germania în lună martie, înainte de adoptarea şi implementarea acestor restricţii. De asemenea, MAE menţionează că încă de la apariţia pandemiei COVID-19 şi, mai ales, după răspândirea acesteia în ţările europene, Ministerul Afacerilor Externe a acţionat constant pentru informarea cetăţenilor romani asupra situaţiei din statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv asupra riscurilor şi dificultăţilor pe care le presupun deplasările în străinătate în această perioadă, în contextul măsurilor adoptate de către statele europene pentru gestionarea acestei crize”, anunţă MAE.

Cât despre numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus, Ministerul Afacerilor Externe a precizat că au fost înregistrate 16 cazuri de romani infectaţi cu Covid19 care lucrează în domeniul agriculturii, respectiv recoltarea sparanghelului, în cadrul unei ferme din Bad Krozingen.

Pe 28 aprilie 2020, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat că peste 200 de romani care lucrează la un abator din Birkenfeld, Germania, au fost confirmaţi că fiind infectaţi cu Covid-19. Aceştia nu sunt lucrători sezonieri, ci angajaţi ai unor companii subcontractate de către abatorul german.

Ziua următoare, pe 29 aprilie 2020, MAE a transmis că „din numărul total de 1100 angajaţi ai abatorului, 500 sunt cetăţeni romani. La acest moment, ca urmare a testării tuturor angajaţilor, există date care confirmă infectarea cu COVID-19 a 250 persoane. Acestea au fost cazate în 3 spaţii de carantină în apropierea oraşului, conform reglementărilor locale aplicabile”, precizând că aceştia nu sunt muncitori sezonieri.

MAE a precizat că „la nivelul Ambasadei României la Berlin şi la nivelul Consulatului General al României la Stuttgart nu au fost primite solicitări de asistenta din partea cetăţenilor romani menţionaţi şi nici solicitări de repatriere.”

Afirmaţiile deputatului Alfred Simonis sunt false, concluzionează factula.ro. Guvernul nu a dus cetăţeni romani în Germania pentru a munci şi, conform datelor oficiale, nu a murit niciun roman infectat cu Covid19, plecat la cules de sparanghel în Germania. Tot potrivit MAE, niciunul dintre cetăţenii plecaţi nu au cerut nici asistenta din partea autorităţilor romane, nici repatriere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri