Caută
Close this search box.

China este deschisă unei anchete internaţionale privind originea coronavirusului

China este deschisă ideii unei investigaţii internaţionale privind originea pandemiei de coronavirus, afirmă Wu Ken, ambasadorul chinez în Germania.

„Suntem deschişi unei anchete internaţionale”, a declarat Wu Ken, ambasadorul Chinei în Germania, într-un interviu acordat publicaţiei Der Spiegel, citat de Mediafax.

„Susţinem schimburile de informaţii între oamenii de ştiinţă. Dar respingem învinovăţirea Chinei în avans (…)”, a subliniat diplomatul chinez.

Anterior, Administraţia din China a anunţat că nu vrea o investigaţie internaţională privind originea coronavirusului atât timp cât continuă acuzaţiile Statelor Unite.

SUA nu au o certitudine, dar există „dovezi semnificative” privind răspândirea coronavirusului dintr-un institut de cercetare, a afirmat secretarul de Stat Mike Pompeo, în timp ce China a respins acuzaţiile, catalogându-le drept denigratoare.

Agenţiile de informaţii din SUA analizează ipoteza lansată de preşedinte şi de consilierii acestuia că epidemia ar fi izbucnit în urma unui accident într-un laborator din China.

China a obstrucţionat deliberat difuzarea de informaţii sau a distrus dovezi despre epidemia de coronavirus, în ceea ce este un „asalt deliberat asupra transparenţei internaţionale”, cu efectul pierderii a zeci de mii de vieţi omeneşti, arată un raport elaborat de serviciile de informaţii ale alianţei „Cinci Ochi” („Five Eyes”), din care fac parte SUA, Australia, Noua Zeelandă, Canada şi Marea Britanie.

Serviciile de informaţii americane au stabilit însă că virusul nu a fost creat în laborator, verificând însă dacă a fost răspândit dintr-un institut din Wuhan, unde existau mostre pentru cercetări.

„Comunitatea de informaţii va continua să examineze riguros informaţiile care apar şi datele colectate de servicii pentru a stabili dacă epidemia a izbucnit prin contactul cu animale infectate sau a fost rezultatul unui accident într-un laborator din Wuhan”, a precizat Biroul directorului Comunităţii Naţionale de Informaţii din SUA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri